Miercuri, pe 10 ianuarie, Claudiu Târziu a vorbit despre cadourile împărțite de partidul AUR prin Caravana Medicală. Potrivit lui, este legal, dacă nu s-au cheltuit bani publici.
Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, a abordat subiectul cadourilor împărțite de către partid prin Caravana Medicală.
Acesta a spus că nu există nicio ilegalitate, atâta timp cât nu s-au cheltuit bani publici.
AUR nu a făcut donații către Asociația Medici pentru Sate
Claudiu Târziu a declarat că AUR nu a donat niciun ban în contul Asociației Medici pentru Sate. A adăugat că nici nu ar putea face acest lucru în mod legal.
„Acolo au donat oameni, care fac parte unii şi din partidul AUR. Dar nu partidul AUR a donat, ca şi persoană juridică. Eu am donat personal. Sume mici, poate 2.000 de lei.
Atâta vreme cât noi susţinem acest proiect şi îl promovăm şi considerăm că este de folos pentru românii din satele uitate de lume, cred că toţi membrii AUR ar fi chemat să ajute acest proiect, nu dintr-o obligaţie ci dintr-un gest de implicare sufletească”, a spus el în emisiunea „România Politică” de la Prima News.
Senatorul AUR a subliniat că „în mod categoric, un astfel de atac foloseşte PSD şi PNL, celor care guvernează şi este îndreptat împotriva unui partid politic care se află în ascensiune”.
„La o astfel de sesizare penală nu s-ar fi mişcat niciun procuror care ştie să citească legea, legea spune clar că putem să facem propagandă politică, atâta vreme cât nu este campanie electorală”, a adăugat el.
Nu se făcea propagandă
Claudiu Târziu a fost întrebat dacă recunoaște că se făcea propagandă politică la Caravana Medicală a AUR.
„Nu că recunoaştem, am spus-o din start, nu am ascuns niciun moment gândul de a împleti această nevoie de a ne duce mesajul politic mai departe cu dorinţa de a ajuta oamenii. Noi am făcut partea politică, iar Asociaţia Medici pentru Sate şi-a făcut partea ei medicală, cu medici voluntari”, a răspuns el.
Senatorul a spus că nu este ilegal, dacă nu s-au cheltuit bani publici.
„Nu este nicio ilegalitate atâta vreme cât nu am cheltuit bani publici pentru a face cadouri, nu văd care este problema. Faptul că un bătrân vine la un consult medical, şi medicul consideră că ar avea nevoie, şi are la îndemână de un unguent, de o cremă, şi poate furniza asociaţia, care este un ONG, dă acest lucru, nu văd care este problema”, a spus acesta.
„Atâta vreme cât banii din care sunt cumpărate acele creme, ochelari, nu sunt bani publici şi nu sunt în contul partidului nostru, ele pot fi donate.
Noi le-am dat o punguţă cu un program al nostru, de guvernare, un pliant, un ziar, şi medicii le-au pus şi alte produse în punguţa aia. Sigur, trebuiau să fie punguţe separate. Sigla noastră apare pe maşini fiindcă ni se permite”, a explicat politicianul.
Un dosar penal îi vizează pe liderii AUR
Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, a discutat despre dosarul penal care vizează liderii partidului, presupunând că acesta este legat de Caravana Medicală.
El a detaliat că AUR nu a furnizat bunuri, ci a oferit asistență medicală persoanelor care nu au acces la servicii medicale, în special în zonele rurale. Conform spuselor lui Claudiu Târziu, există o evidentă îngrijorare în rândul partidelor aflate la guvernare în ceea ce privește ascensiunea AUR.
Claudiu Târziu a subliniat că în trecut au fost depuse plângeri penale de diverse persoane din sfera puterii. Acestea au fost însă respinse pentru că nu aveau temei. În acest context, el nu consideră că există vreun pericol nici în cazul curent, deoarece dosarul nu dispune de un fundament solid.
În legătură cu Caravana Medicală, liderul AUR a explicat că vehiculele fac parte din proprietatea partidului AUR. El a menționat că acestea au fost achiziționate cu fondurile obținute sub formă de subvenție de la stat. Este vorba despre trei camioane și o furgonetă special dedicată cabinetului de stomatologie. Mai multe puteți citi aici.