Mesaj de ultimă oră pentru cei 124.000 de români care trăiesc în sudul Basarabiei, în regiunea Odesa, şi care sunt afectaţi de războiul din Ucraina.
Vizită în Ucraina a copreşedintelui AUR Claudiu Târziu, în sudul Basarabiei
Liderul AUR Claudiu Târziu, președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, a efectuat o vizită în orașul Ismail și localitatea Hagi-Curda.
În cadrul vizitei, senatorul a avut întâlniri cu părintele Mihai Stegărescu, protopopul de Ismail al Episcopiei Basarabiei de Sud (Mitropolia Basarabiei a Patriarhiei Române), cu reprezentanți ai așezămintelor școlare cu predarea în limba română, precum și cu enoriași ai parohiei ortodoxe române cu hramurile „Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sfântul Ierarh Nicolae” din Hagi-Curda, cărora le-a transmis un lot de ajutoare umanitare colectate în București.
Copreşedintele AUR a anunțat că alte loturi de ajutoare umanitare, constând în alimente neperisabile, medicamente, articole de igienă și îmbrăcăminte, destinate comunităților românești din raioanele Ismail și Cetatea Albă au fost colectate în România și centralizate în localitățile dobrogene, în vederea transportării ulterioare în sudul Basarabiei, se arată într-un comunicat al AUR.
Claudiu Târziu: Românii din țară nu v-au uitat și nu vă vor uita niciodată
“În aceste momente de grea cumpănă, urmărim îndeaproape, zi de zi, oră de oră, evoluția evenimentelor din Ucraina și suntem puternic îngrijorați pentru soarta românilor din comunitățile noastre istorice.
Suntem sufletește alături de dumneavoastră, încercăm să facem tot posibilul pentru a vă ajuta și ne rugăm pentru revenirea timpurilor pașnice, în care viața românească să-și reia cursul firesc pe aceste meleaguri.
Românii din România și Republica Moldova s-au mobilizat exemplar pentru a le oferi ajutor cetățenilor ucraineni, indiferent de apartenența etnică, rămași în zona de conflict, ca și celor care au fugit din calea războiului. Și, în sfârșit, ucrainenii și-au dat seama că noi, românii de oriunde ne-am afla, nu le suntem dușmani, ci prieteni.
Speranţe privind înfiinţarea unui Consulat general al României la Ismail
Am văzut că există familii de români care s-au refugiat în Țara-Mamă, România, unde au avut parte de o primire frățească. Mulți copii s-au înscris deja și frecventează școlile din județele vecine Tulcea și Galați până vor putea reveni în Sudul Basarabiei, unde trebuie să poată studia în limba română maternă. (…)
Sperăm că după încheierea acestui război absurd dezlănțuit de Moscova se va da curs cererilor dumneavoastră de înființare la Ismail a unui Consulat general al României, prin care să puteți primi sprijinul de care aveți nevoie, că limba română va putea reveni în școlile din toate localitățile românești, că vă veți putea ruga pentru pace și sănătate în limba română în bisericile de aici, că drepturile dumneavoastră naționale vor fi recunoscute, garantate, respectate și asigurate efectiv”, este mesajul transmis de Claudiu Târziu.