Cleopatra Stratan și Edward Sanda au spus totul! Unde își vor petrece luna de miere

Cleopatra Stratan și Edward Sanda au spus totul! Își vor petrece luna de miere într-o destinație de vis. Cei doi și-au unit destinele și și-au jurat unul altuia iubire necondiționată după doi ani de relație. Au organizat o ceremonie mai puțin obișnuită.

Cleopatra Stratan și Edward Sanda au spus totul! Își doresc să aibă parte de o lună de miere cel puțin la fel de specială ca ziua în care și-au unit destinele.

Mai mulți admiratori din mediul online au tot discutat pe baza nunții, care, pentru cei doi, a fost un eveniment extrem de special.

Cleopatra Stratan și Edward Sanda au spus totul! Pleacă în Sardinia

Au făcut atât cununia civilă, cât și cununia religioasă, sunt unul dintre cele mai fresh și îndrăgite cupluri de la noi din țară, iar acum au dat răspunsul la întrebarea pe care toți urmăritorii lor o aveau. Iată unde vor petrece Cleopatra Stratan și Edward Sanda, tinerii proaspăt căsătoriți, luna de miere!

Au avut o nuntă ca în povești, iar acum se pregătesc, bineînțeles, pentru luna de miere. Cei doi tineri proaspăt căsătoriți au ales o destinație de poveste, unde relaxarea va fi pusă pe primul loc.

După aproximativ doi ani de relație, fiica lui Pavel Stratan și Edward Sanda și-au unit destinele și și-au jurat unul altuia iubire necondiționată până când moartea îi va despărți. Cei doi îndrăgostiți fac acum bagajele pentru luna de miere.

Dacă au avut o nuntă de poveste, ei bine, luna de miere trebuie să fie cel puțin pe măsură, așa că Cleopatra Stratan și Edward Sanda vor pleca în Sardinia, acolo unde se vor relaxa și vor petrece timp de calitate împreună, departe de toate grijile pe care le au acasă, în București.

Ultima lor piesă, succes răsunător

Mai mult decât atât, după ce au scos ultima lor piesă, Cleopatra Stratan și Edward Sanda se bucură de un succes răsunător, mărturisind că au devenit deja inspirație pentru mai mulți tineri care urmează să se căsătorească., scrie spynews.ro.

Așadar, amândoi au primit mesaje pe rețelele de socializare de la tineri care au afirmat că doresc să folosească piesa lor pentru valsul mirilor, la nuntă, deoarece li se pare plină de emoție și de dragoste.

La puțin timp după cununia religioasă cu Cleopatra Stratan, Edward Sanda a răbufnit pe internet, deoarece mai mulți admiratori din mediul online au tot discutat pe baza nunții sale, care, pentru cei doi, a fost un eveniment extrem de special.

Internauții i-au judecat pentru că nu au vrut să aibe nași la nuntă sau pentru că nu au făcut în aceeași zi cununia civilă și cea religioasă. Cei doi tineri proaspăt căsătoriți au decis să nu respecte tradițiile specifice acestui eveniment și să organizeze nunta după propriul plac.