Clienţii nemulţumiţi de clauzele din contractele încheiate cu Bancpost afirmă că BNR răspunde în mod standard la orice plângere înaintată de populaţie că nu are atribuţii în relaţia client-bancă şi roagă instituţia să aibă aceeaşi poziţie în continuare, încetând astfel să facă lobby în favoarea ARB. "Grupul de iniţiativă împotriva clauzelor abuzive care se regăsesc în contractele de credit Bancpost observă cu stupoare că BNR, instituţie de bază a statului
Clienţii nemulţumiţi de clauzele din contractele încheiate cu Bancpost afirmă că BNR răspunde în mod standard la orice plângere înaintată de populaţie că nu are atribuţii în relaţia client-bancă şi roagă instituţia să aibă aceeaşi poziţie în continuare, încetând astfel să facă lobby în favoarea ARB.
„Grupul de iniţiativă împotriva clauzelor abuzive care se regăsesc în contractele de credit Bancpost observă cu stupoare că BNR, instituţie de bază a statului român, intră în piaţa bancară făcând lobby pentru ARB (Asociaţia Română a Băncilor), cu toate că BNR ar trebui să apere în mod direct interesele statului şi indirect interesele cetăţenilor României”, se arată într-un comunicat al grupului.
Astfel, clienţii Bancpost amintesc băncii centrale, în special directorului Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, că au atribuţii de reglementare a pieţii financiar bancare din România.
Clienţii Bancpost consideră că piaţa financiar bancară locală este nefuncţională, printre argumentele enumerate numărându-se faptul că BNR a redus treptat RMO şi dobânda de politică monetară, dar dobânzile „variabile” ale băncilor au îngheţat la paliere de peste 10% pentru lei, şi că există bănci care au cesionat creditele clienţilor către firme întregistrate în UE cu un capital social „de mai mare jena”, fără să notifice clienţii conform legislaţiei locale şi chiar contractelor asumate între bancă şi debitor.
Cinteză a declarat, la începutul săptămânii, că mai multe bănci se pregătesc să ceară în instanţă despăgubiri din partea statului pentru pierderile provocate de aplicarea Ordonanţei 50 (care stabileşte noi reglementări pentru creditele de retail), inclusiv în cazul contractelor aflate în derulare.
Grupul clienţilor nemulţumiţi ai Bancpost reuneşte în prezent peste 800 de persoane şi susţine implementarea necondiţionată a prevederilor care se regăsesc în legislaţia privind protecţia consumatorilor, respectiv OG 21/1992, Legea 193/2000 şi OUG 50/2010, în vederea eliminării clauzelor abuzive din contracte.
În ultima perioadă tot mai mulţi clienţi nemulţumiţi ai băncilor s-au organizat în grupuri pe internet unde discută despre problemele întâmpinate şi se pregătesc pentru a declanşa procese colective împotriva instituţiilor de credit, considerând că acestea încalcă prevederile OUG 50/2010, dar şi unele reglementări mai vechi.
În luna iunie, Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, pe baza unui proiect elaborat de ANPC, care transpune în legislaţia românească Directiva Europeană 48/CE/2008, printre cele mai cunoscute prevederi ale actului normativ fiind eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă şi calcularea dobânzii în funcţie de un indice de referinţă transparent, la care se adaugă o marjă fixă, care nu poate fi modificată faţă de contractul iniţial.
Potrivit datelor ARB, instituţiile de credit ar înregistra pierderi de până la 900 milioane de euro în cazu aplicării OUG 50/2010 în forma actuală.
SURSA: Mediafax