Tot mai mulți clienți Orange România părăsesc acest operator de telefonie mobilă, potrivit ultimelor date financiare înregistrate de France Telecom – Orange
În trimestrul al treilea din 2011, Orange România a înregistrat 10.184.000 clienți, cu circa 214.000 mai puțini clienti decât în perioada similară a anului 2010. Asta după ce în 2010, compania anunța o scădere de 2,8% în trimestrul trei, față de același trimestru din anul 2009.
În rezultatele oficiale, compania anunță totuși rezultate încurajatoare, atât ca venituri, cât și ca număr de clienți, însă face comparația cu trimestrul precedent din același an, respectiv perioada aprilie-iunie 2011. "Ne bucuram ca am obtinut rezultate incurajatoare in trimestrul trei din 2011, atat ca venituri, cat si ca numar de clienti: veniturile totale au crescut cu 3%, iar numarul de clienti cu 1% comparativ cu trimestrul precedent al anului", a declarat Jean-François Fallacher, CEO Orange Romania.
Veniturile companiei din al treilea trimestru din 2011 au scăzut și ele cu peste 5 milioane de euro, ajungând la 241 de milioane de euro, față de aceeași perioadă din 2010.
Segmentul de broadband mobil continuă să se extindă, astfel încât creșterea este de 43% pe baza comparativă de la an la an, iar numărul de clienti de broadband mobil a ajuns la 4,3 milioane. Anul trecut, în aceeași perioadă, Orange România raporta un număr mai mic de clienți de broadband, respectiv 3.024.257.
"Ne dorim ca toti clienii noștri sa fie multumiți de rețea, de servicii și de raportul calitate – preț pe care îl oferim. În trimestrul trei al anului am continuat să investim pentru a le asigura acestora cea mai bună experiență la toate punctele de interacțiune cu brandul. Vom căuta noi oportunitati de creștere organică prin servicii accesibile și de înaltă calitate, continuând în același timp să investim substanțial în rețea", a mai declarat Jean-François Fallacher, CEO Orange România.
În trimestrul trei, Orange și-a extins portofoliul de produse cu noi opțiuni pentru abonamente și terminale în premieră, atât smartphone-uri, cat și tablete. Numărul clienților români care folosesc serviciul HD voice a ajuns la 75 000. Programul de modernizare a rețelei a continuat, iar Orange acoperă acum 92% din Transilvania cu retea 3G, iar în Bucuresti oferă cea mai mare viteză la care poate ajunge rețeaua 3G, de până la 43,2 Mbps.
S-au dus la Cosmote?
În studiu publicat de firma de consultanţă A.T. Kerney arăta în luna mai a acestui an că românii sunt mai atenţi la cât vorbesc la telefonul mobil şi încep să fie mai atenţi la operatorul de telefonie la care sunt abonaţi. Cine sunt câştigătorii şi cine sunt pierzătorii acestei lupte?
Conform studiului amintit, piaţa de telefonie mobilă din România a înregistrat în 2010 o scădere de 22% faţă de anul anterior, în ciuda faptului că numărul de clienți s-a menţinut la același nivel: 24,9 milioane.
În ceea ce privește numărul de clienți, aici lucrurile stau în felul următor: creștere de 1% pentru Vodafone și Orange, creștere de 7% pentru Cosmote.
La capitolul venituri, pierzătorii sunt Orange și Vodafone, câștigător este Cosmote, deși în termeni de cifre absolute, sumele sunt mai mici.
Dacă în 2008, Orange făcea în România 1,1 miliarde de euro și Comoste doar 311 milioane de euro, acum grecii sunt la peste jumătate din veniturile Orange sau Vodafone.
Astfel, Orange a avut un venit de 973 de milioane de euro în 2010, Vodafone 816 milioane, iar Cosmote, în creștere cu 23%, de 469 de milioane de euro.