Este vorba despre serviciul Claims Tracker. Cu ajutorul acestuia, clienţii pot transmite online documentele necesare şi au acces la informaţii şi actualizări 24/7, în timp real, despre dosarul de daună.
Noul serviciu este gratuit şi nu necesită descărcarea unei aplicaţii sau crearea unui cont de utilizator. În funcţie de preferinţă, clientul primeşte prin SMS sau e-mail un link – activ pe întreaga perioadă a soluţionarii dosarului de daună – ce poate fi accesat oricând de pe telefon, desktop sau tabletă.
„Clienţii îşi doresc de la companiile de asigurări o schimbare a modului de interacţiune şi creşterea vitezei de răspuns. Ei apreciază înainte de toate transparenţa, simplitatea şi confortul. Prin Claims Tracker, Allianz-Ţiriac propune un nou mod de soluţionare a daunelor: mai simplu, mai personal, digital şi 100% transparent. Introducerea Claims Tracker este un pas firesc pentru o companie precum Allianz-Ţiriac care are ca obiectiv principal simplificarea produselor şi proceselor în beneficiul clienţilor, precum şi creşterea vitezei de reacţie şi a transparenţei”, a declarat Mirjana Krolo, Director al Direcţiei Operaţiuni în cadrul Allianz-Ţiriac.
Cum pot accesa clienţii serviciul Claims Tracker
Pentru a beneficia de avantajele Claims Tracker, asiguraţii trebuie să parcurgă doi paşi simpli:
- Completează declaraţia de daună pe website-ul Allianz-Ţiriac, în secţiunea Formular de dauna Casco sau în aplicaţia Allianz-Ţiriac Mobile sau suna la Call Center-ul Allianz-Ţiriac 021. 201 91 80;
- Accesează linkul primit prin SMS sau e-mail ca urmare a notificării daunei.
După deschiderea dosarului de daună Casco, clienţii Allianz-Ţiriac primesc, prin intermediul Claims Tracker, confirmarea acoperirii daunei şi sunt informaţi despre paşii următori în procesul de soluţionare a dosarului.
Care sunt avantajele
În situaţia în care pentru soluţionarea dosarului de daună sunt necesare documente adiţionale, asiguratul este notificat şi le poate încărca direct din Claims Tracker, fără drumuri suplimentare în sucursală.
Un alt avantaj al utilizării serviciului constă în notificarea clientului cu privire la data în care reparaţia este finalizată, iar autoturismul poate fi preluat. Aceste informări sunt disponibile doar pentru clienţii care optează pentru efectuarea reparaţiei în reţeua de service-uri auto partenere. Pe de altă parte, clienţii care aleg să efectueze reparaţia în regie proprie primesc prin intermediul Claims Tracker informaţii cu privire la efectuarea plăţii.
Allianz-Ţiriac a plătit în primele nouă luni din 2019 în baza poliţelor Casco despăgubiri cu 14% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Daunele pe segmentul Casco reprezintă 40% din volumul total al despăgubirilor Allianz-Ţiriac.
Allianz-Ţiriac monitorizează începând cu anul 2007 nivelul calităţii serviciilor oferite clienţilor şi gradul lor de satisfacţie prin indicatorul validat la nivel internaţional Net Promoter Score (NPS). Potrivit analizei NPS, Allianz-Ţiriac este lider de loialitate pe segmentul asigurărilor generale. Puterea brand-ului, calitatea serviciilor şi a produselor sunt principalele argumente care determină clienţii să recomande produsele si serviciile Allianz-Ţiriac familiei, prietenilor sau colegilor.