Clienţii cu credite în franci elveţieni: Băncile nu vor să negocieze reducerea ratelor şi acordarea unui discount

Băncile nu sunt responsabile şi nu vor să negocieze reducerea ratelor şi acordarea unui discount semnificativ, a declarat, duminică, Cătălin Voivozeanu, membru al Grupului Clienţilor cu Credite în CHF /GCCC/.

'Noi am încercat şi varianta propusă de Guvernatorul BNR /Mugur Isărescu, n.r./, de a negocia direct cu restul băncilor. Încercăm în continuare acest lucru, pentru că nu s-a finalizat acest proces, dar este decât o încercare şi atâta tot, deoarece băncile nu sunt responsabile şi nu vor să participe în mod concret la o reducerea semnificativă a ratei şi acordarea unui discount, aşa cum a făcut Banca Transilvania. Deci, în cazul acesta, când băncile nu vor să negocieze, singura noastră soluţie este o lege, dar şi parlamentarii noştri după cum se vede, nu se ocupă de problemele cetăţenilor', a spus Voivozeanu.

Grupului Clienţilor cu Credite în CHF organizează, duminică, între orele 15,30-18,30, în Piaţa Victoriei, un miting prin care protestează faţă de atitudinea clasei politice şi a Băncii Naţionale a României /BNR/ în problema creditelor acordate în această monedă.

Din informaţiile Jardarmeriei, la eveniment sunt prezente peste 1.000 de persoane.

Conform datelor Băncii Naţionale a României /BNR/, portofoliile băncilor comerciale din România aveau, la 1 ianuarie 2015, un număr de 65.000 de persoane cu credite în franci elveţieni, dintre care peste 36.500 au solicitat, până la începutul lunii iunie, conversia sau restructurarea împrumuturilor.

'În portofoliile băncilor comerciale din România figurau, la 1 ianuarie, 65.000 de persoane cu credite în franci elveţieni. Dintre acestea, 36.546 au cerut, până la începutul lunii iunie, conversia sau restructurarea acestor împrumuturi', a menţionat, duminică, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.

Acesta a precizat, totodată, că din totalul cererilor de conversie sau restructurare a creditelor în franci elveţieni, 15.594 au fost soluţionate, iar 20.000 sunt în lucru. În acest context, un număr de 30.000 de clienţi nu au înaintat băncilor nicio cerere de conversie sau restructurare a creditelor pe care le au în această monedă.

Potrivit estimărilor din piaţă, băncile au externalizat, de-alungul timpului, aproximativ 20.000 de credite în franci elveţieni.

În data de 15 ianuarie 2015, francul elveţian s-a apreciat puternic pe pieţele internaţionale, câştigând aproape 30% în raport cu moneda euro, după ce Banca Naţională a Elveţiei (BNS) a renunţat la pragul de 1,20 franci pentru un euro, pe care l-a practicat în ultimii trei ani.

Câteva dintre soluţiile pentru clienţii cu credite în franci agreate în cadrul unei întâlniri între conducerea executivă a Băncii Naţionale a României, conducerile băncilor comerciale care au acordat credite în franci elveţieni şi conducerea Asociaţiei Române a Băncilor au vizat anumite soluţii individualizate precum menţinerea ratelor lunare în lei aferente creditelor în franci la un nivel apropiat celui din decembrie 2014, conversia creditelor la cursul zilei şi/sau acordarea unui discount privind cuantumul serviciului datoriei, dar şi reducerea temporară a ratei dobânzii pentru a compensa efectul aprecierii CHF, însă doar în baza unor negocieri individuale şi fără a discrimina debitorii în alte monede.

SURSA: Agerpres