Clienţii eMAG din România, Ungaria şi Bulgaria au preferat să plaseze comenzi de pe telefonul mobil (Studiu)
Totodată, cele mai multe cumpărături au fost realizate în intervalul orar 10:00 – 15:00, arată analiza efectuată în rândul celor peste opt milioane de clienţi pe care îi are în regiune.
Dintre clienţii eMAG care au comandat de pe mobil, 78% sunt din România, 61% din Ungaria şi 72% din Bulgaria.
„În ce priveşte pregătirile pentru sărbători, clienţii din Bulgaria au fost cei mai grăbiţi, iar ziua în care au plasat cele mai multe comenzi a fost 6 decembrie. Şi clienţii din Ungaria au vrut să elimine orice stres legat de cumpărături, astfel că cea mai aglomerată zi de shopping a fost 12 decembrie.
În România, unde clienţii s-au bazat pe livrarea rapidă prin intermediul abonamentului Genius cu livrare gratuită şi oferte exclusive, aceştia au plasat comenzile mai târziu, cele mai multe numeroase înregistrându-se cu şase zile înainte de Crăciun. Clienţii din toate cele trei ţări au putut opta pentru cumpărături atât din oferta eMag, cât şi a sellerilor din Marketplace, astfel că peste 22.000 de selleri care vând pe eMag au înregistrat comenzi în luna decembrie în cel puţin una dintre cele trei ţări.
Peste 2.200 dintre aceşti selleri au avut comenzi şi dintr-o altă ţară decât cea de rezidenţă. Totodată, peste 220.000 de comenzi din oferta sellerilor au fost livrate de eMag, direct din hubul logistic de la Joiţa, prin serviciul de Fulfilment”, este scris într-un comunicat al eMAG.
Cea mai complexă comandă a fost în valoare de 60.499 de lei
Potrivit cercetării, cea mai complexă comandă a fost în valoare de 60.499 de lei, plasată din România, şi a cuprins 285 de produse din categorii precum băuturi, îngrijire personală şi machiaj, hrană uscată, produse de îngrijire a casei, produse de igienă, un aparat electrocasnic mare, un parfum şi un aparat electrocasnic mic.
De asemenea, din Ungaria a fost plasată o comandă cuprinzând 50 de produse, cu o valoare de 46.622 de lei şi a inclus: băuturi, cărţi şi articole de divertisment, hrană uscată, textile pentru casă, produse de igienă, articole de birotică, jucării, articole sportive.
Cea mai mare comandă din Bulgaria, de 38 de produse, în valoare de 23.105 de lei, a inclus îmbrăcăminte pentru femei, îmbrăcăminte pentru bărbaţi, genţi şi accesorii.
Companie românească fondată în anul 2001, eMag a devenit, anul trecut, cel mai valoros brand românesc şi prima companie de e-Commerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance.