Cât vor plăti românii pentru facturi, după ce Enel va pleca din România? În curând, oamenii vor fi preluaţi de o altă companie, motiv pentru care se întreabă ce tarife vor achita per kilowat.
Ce se va întâmpla după ce Enel va pleca din România?
Niculae Havrileţ, fostul preşedinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), consideră că plecarea companiei italiene Enel din România nu va afecta cetățenii români. Din punctul de vedere al consumatorului român, nu se va schimba nimic deoarece tarifele sunt reglementare şi rămân la valoarea pe care o au în prezent, a explicat acesta.
„Nu, din acest punct de vedere nu prevăd nicio schimbare. De altfel, la altă încercare de ieşire din piaţa românească, în 2014, aceleaşi întrebări au fost puse atunci când Enel a dorit să iasă din România, dar atunci solicitând un preţ de trei ori mai mare decât cel de acum. Asta arată că business-ul nu merge aşa bine.
E adevărat, pe partea de producere beneficiază de preţurile din aceste zile, din această perioadă, dar pe partea de furnizare şi pe partea de distribuţie în special, Enel-ul s-a înregistrat cu un minus important pentru că rata de recuperare a capitalului reglementată de către ANRE este 6,39%, or inflaţia este pe 8%, deci ei nu îşi recuperează nici măcar capitalul investit din momentul intrării pe piaţa românească de distribuţie.
Iar pe partea de furnizare din cauza problemelor de recuperare a banilor din procesele de compensare a facturilor s-au înregistrat, de asemenea, cu un minus semnificativ. Rămâne doar cu un câştig în zona de producere”, a explicat, luni, Niculae Havrileţ în cadrul unei emisiuni TV.
Enel va pleca din România. A semnat acordul de vânzare cu grecii de la Public Power Corporation (PPC)
Declarația sa a fost făcută la câteva zile distanță după ce Enel S.p.A. a anunțat că a semnat cu firma greacă Public Power Corporation S.A. (PPC) un acord pentru vânzarea tuturor participaţiilor deţinute în țara noastră.
Se estimează ca tranzacţia să genereze un efect pozitiv asupra datoriilor nete ale Enel, ce urmează să scadă cu aproximativ 1,7 miliarde de euro, din care aproape 0,1 miliarde de euro în 2022 şi restul în 2023, pe lângă un efect negativ cumulat asupra profitului net de aproximativ 1,4 miliarde de euro în perioada 2022-2023, din care circa 0,6 miliarde de euro din rezervele legate de diferenţele de curs de schimb, care vor fi contabilizate în 2023.
Astfel, tranzacţia nu urmează să aibă vreun impact asupra rezultatelor economice curente ale Enel. Toate activitățile operaționale ale Enel în România se desfășoară și vor continua să se desfășoare în mod normal, fără a afecta partenerii și clienții finali care vor beneficia în continuare de toate serviciile și produsele cu care sunt obișnuiți.
„Enel S.p.A. a semnat astăzi cu firma greacă Public Power Corporation S.A. (PPC) un acord pentru vânzarea tuturor participaţiilor deţinute de către Grupul Enel în România. Acordul prevede plata de către PPC a unei sume totale de aproximativ 1,260 miliarde de euro, ceea ce evaluează societăţile vândute la circa 1,9 miliarde de euro (100% din acţiuni). În plus, suma totală poate fi ajustată conform unor clauze uzuale în astfel de tranzacţii precum şi printr-un mecanism pentru potenţiale plăţi ulterioare, în funcţie de valoarea viitoare a activităţii de retail”, a transmis compania respectivă.
Finalizarea tranzacţiei este aşteptată în trimestrul al treilea al acestui an. Aceasta este supusă unor condiţii întâlnite în mod obişnuit în acest tip de acorduri, inclusiv permisiunea autorităţilor antitrust competente.