Libra Internet Bank lansează Libra Pay, aplicaţie disponibilă pentru smartphone-uri cu sistem de operare Android, prin care clienţii persoane fizice care deţin carduri Libra emise sub sigla Mastercard pot plăti cu telefonul în locul cardului şi, de asemenea, pot retrage bani de la bancomatele care dispun de tehnologie contactless şi au afişată sigla Mastercard.
„Plata cu telefonul este un pas firesc pentru Libra Internet Bank, în condiţiile în care vorbim despre una dintre cele mai solicitate funcţionalităţi din partea clienţilor noştri persoane fizice. Astăzi, pentru telefoanele care folosesc Android.
În curând, şi pentru alte sisteme de operare utilizate pe dispozitivele mobile”, a declarat, într-un comunicat, Eugen Goga, Director General Adjunct al Libra Internet Bank.
De unde poate fi descărcată aplicația
Aplicaţia poate fi descărcată din Google Play, clienţii având apoi posibilitatea înrolării cardurilor cu ajutorul tehnologiei NFC.
Libra Internet Bank este membră a grupului american de investiţii New Century Holdings din 2003. Cu o reţea de 55 de sucursale, banca este specializată în domenii precum profesiile liberale, dezvoltatorii imobiliari, agribusiness-ul sau segmentul IMM-urilor şi acordă o atenţie deosebită tehnologiei moderne şi parteneriatelor cu fintech-urile.
Libra Internet Bank crează noi posibilități de lichidizări ale investițiilor
„Listarea la Bursă a obligaţiunilor Libra este un lucru care, zic eu, în primul rând va crea pentru deţinătorii de obligaţiuni ceea ce foarte multă lume îşi doreşte, şi anume posibilitatea lichidizării acestor investiţii. Eşti pe Bursă, te poţi lichidiza foarte uşor.
În al doilea rând, aş spune, pentru bancă şi pentru sistemul bancar chiar această operaţiune este un moment important, în sensul că arată că în România există o bancă care nu are în spate un grup financiar bancar internaţional, care iată reuşeşte să facă o operaţiune foarte frumoasă, o operaţiune, aş spune eu, de succes, pentru că subscrierea, după cum ştiţi, s-a făcut într-un termen foarte scurt, într-un moment destul de delicat nu numai pentru economia românească, ci şi pentru economia mondială şi pentru întreaga planetă, aş spune, ca să completez tabloul.
În plină pandemie, subscrierea s-a făcut în condiţii foarte bune”, a spus Radu Gheţea.
Totodată, acesta a mai precizat că Libra Internet Bank a atras 4,29 milioane euro, printr-un plasament privat de obligaţiuni subordonate, negarantate şi denominate în euro, derulat pe piaţa de capital în perioada 17 – 23 martie 2020.