Compania PayPoint a semnat contracte cu alţi trei furnizori de servicii din România, astfel că românii vor putea plăti la punctele PayPoint şi facturile emise de Vodafone, Electrica Furnizare Muntenia Nord şi Electrica Furnizare Transilvania Nord.
În prezent, compania de colectare a plăţilor în numerar a facturilor acoperă aproape în întregime segmentul furnizorilor de electricitate de pe piaţă. PayPoint are deja contracte cu Enel Energie Dobrogea şi Banat, E.ON Furnizare Moldova şi Electrica Furnizare Transilvania Sud.
Dintre operatorii care oferă servicii de telecomunicaţii, Zapp, Romtelecom şi UPC România au înţelegeri semnate cu PayPoint, la lista lor adăugându-se acum şi Vodafone.
Astfel, clienţii furnizorilor de servicii pot plăti în numerar facturile sau înştiinţările de plată la punctele PayPoint amplasate în magazinele care comercializează bunuri de larg consum, fără a li se percepe vreun comision. Reţeaua PayPoint cuprinde peste 2.000 de magazine la nivel naţional, atât în mediul urban, cât şi în cel rural.
SURSA: Mediafax