Cele mai importante dintre acestea vizeaza determinarea solvabilitatii unei companii de asigurari. Fara a intra in amanunte tehnice, vom spune ca pentru a putea functiona pe piata, fiecare asigurator va fi obligat sa se incadreze intr-o marja de solvabilitate minima stabilita de lege, ceea ce inseamna ca valoarea activelor firmei va trebui sa fie mai mare decat cea a obligatiilor asumate de aceasta.
Obligatia calcularii marjei de solvabilitate revine anual asiguratorului. Companiile vor transmite CSA un formular de raportare cu calculul marjei, iar la randul sau, organismul de supraveghere va stabili gradul de solvabilitate al fiecarei firme prin raportarea marjei calculate de asigurator la cea minima admisa.
In functie de acest criteriu, firmele de asigurari care vor avea un indice de solvabilitate subunitar vor fi declarate insolvabile si vor trebui sa-si inchida portile, iar cele aflate la limita vor trebui sa prezinte un program de redresare financiara.
Intrebarea care se pune este daca informatiile vizand solvabilitatea unui asigurator vor fi publice sau nu. „Consiliul CSA nu a decis inca, dar mai mult ca sigur ca acestea vor fi publice. Orice detinator de polita se va putea adresa Comisiei pentru a obtine informatii despre bonitatea companiei la care e asigurat”, declara presedintele CSA, Nicolae Crisan.
Banii vor iesi din tara numai cu aprobarea CSA
Comisia a mai pregatit cateva surprize asiguratorilor. Cam in aceeasi perioada (decembrie 2001) in care BNR a anuntat modificarea regulamentului valutar, in sensul ca transferurile de sume in strainatate aferente derularii contractelor de asigurare nu mai erau supuse aprobarii bancii centrale, CSA a introdus a aceasta obligativitate pentru companiile de profil. Conform art. 6 din Norma emisa in 27 decembrie, „plasamentele financiare de orice natura in strainatate se vor efectua numai cu avizul prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor”
Nu in ultimul rand, trebuie precizat ca, pe viitor, companiile care ofera asigurari de viata vor fi obligate sa dispuna, in orice moment, de suficiente active lichide (titluri de stat, depozite bancare, disponibilitati) pentru a putea acoperi cel putin 10% din sumele de rascumparare (acolo unde valoarea de rascumparare este garantata). Clientii vor putea, de asemenea, sa solicite oricand companiilor calcularea valorii sumelor de rascumparare a contractelor, inclusiv a celor aferente rezervelor pentru beneficii.
Gradul de solvabilitate al asiguratorilor
a. asiguratori insolvabili, in cazul in care raportul dintre marja de solvabilitate de care dispune asiguratorul si marja de solvabilitate minima este subunitar
b. asiguratori in prag de insolvabilitate, in cazul in care rezultatul raportului este egal cu 1
c. asiguratori pentru care exista un risc ridicat de insolvabilitate, in cazul in care rezultatul raportului este cuprins intre 1 si 1,5
d. asiguratori pentru care exista un risc scazut de insolvabilitate, in cazul in care rezultatul raportului este cuprins intre 1,5 si 2
e. asiguratori pentru care nu exista un risc de insolvabilitate, in cazul in care raportul este mai mare de 2.