Clientul debitor român plătește în medie o restanță de 155,05 lei în Telecom și 307 lei în Banking

În Telecom, clientul debitor român are în medie 43.4 ani la data cesiunii, nu și-a mai plătit ultima factură de 1 an și 7 luni și plătește 155,05 lei pentru o restanță. De asemenea, este cel mai des întâlnit în Muntenia și își plătește datoriile în general toamna.

Aceste date sunt extrase dintr-un studiu realizat de Top Factoring (companie prezentă în sectorul recuperărilor de creanțe), despre profilul clientului debitor român, pe un eșantion de aproape 1 milion de cazuri administrate direct. Așadar, cei mai buni clienți debitori sunt artiștii, personalul din domeniul medical și preoții, iar cei care plătesc cel mai puțin sunt persoanele cu funcții înalte, sportivii și antreprenorii. În Banking, clientul debitor român are 43 ani la data contractării, și-a plătit creditul constant timp de aproximativ 4 ani și plătește în medie 307 lei pentru o restanță. De asemenea, este cel mai întâlnit în Muntenia și își plătește datoriile în general toamna. Din datele disponibile, cele mai achiziționate produse pentru care persoanele au luat un credit sunt electrocasnice, electronice, calculatoare și accesorii, scutere și televizoare.

În acest studiu au fost analizate 853.036 cazuri cu o valoare de 272 milioane de euro, din domeniile Telecom și Banking. ”Ne dorim ca Top Factoring să contribuie în continuare într-un mod transparent la informarea și educarea financiară a persoanelor care se află în situația de a avea datorii. De asemenea, vrem să transmitem faptul că soluțiile pot fi mereu generate prin dialog”, a declarat Cătălin Neagu, Director General al Top Factoring.

Astfel, peste 46% dintre clienții debitori care au intrat în contact cu compania sau au putut fi contactați de către aceasta au reușit să își achite datoriile, beneficiind de soluții personalizate (de la crearea unui grafic de plăți eșalonate, adaptat situației debitorilor, la introducerea unor perioade de amânări ale plății în perioade dificile pentru cash flow-ul acestora sau chiar sprijin în generarea de venituri suplimentare pentru clienții debitori, astfel încât acestora să le fie mai ușor să își achite datoriile acumulate).

Cea mai mare plată

Cea mai mare valoare a unei plăți a fost înregistrată în cazul Banking, unde o femeie a plătit 86.198,52 lei. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că femeile au în medie o datorie mai mică decât bărbații. În Telecom, cea mai mare valoare a unei plăți a fost înregistrată de către un bărbat care a achitat 16.296,58 lei.

Alte date arată faptul că suma medie restantă este de 768 lei în cazul Telecom și 5.204 lei în cazul Banking. În ambele cazuri, femeile sunt mai puțin îndatorate decât bărbații. Cele mai multe cazuri (27,8%) sunt reprezentate de clienți debitori cu vârste între 31 și 40 de ani în cazul Telecom, iar în cazul Banking cei mai mulți clienți debitori au vârste cuprinse între 41 și 50 de ani. Atât în cazul Telecom, cât și în cazul Banking, cele mai multe cazuri sunt înregistrate în Muntenia (aproximativ 4 din 10 clienți debitori se află în această regiune), la polul opus aflându-se Maramureș (aproximativ 2,45%).