Primul antrenor al Simonei Halep, profesorul Nicușor Ene, s-a stins din viață din cauza unui infarct. Mama Simonei i-a transmis acest lucru prin telefon.
Halep a scris pe Facebook că este marcată de acest eveniment, dar spune că se bucură că acesta a fost alături de ea pe scena de la Constanța când a sărbătorit trofeul de la Wimbledon.
„Doar ce am aterizat de la Dubai acolo unde am facut pregătirea pentru noul an. De fiecare dată când ajung o sun pe Mama… Astăzi apelul s-a încheiat cu vestea trista că Domn Profesor Ene ne-a părăsit, o persoană blândă care nu m-a certat nici măcar o dată în toți acei 4 ani în care m-a învățat absolut tot ce înseamnă tenisul. A fost una dintre cele mai importante cărămizi pe care el a pus-o la această carieră minunată a mea. Mă bucur enorm că a fost alături de mine pe scena de la Constanța, atunci când am sărbătorit trofeul de la Wimbledon.
…Mereu în sufletul meu! Dumnezeu să-l ierte!!!”
Nicușor Ene a fost profesor la Liceul Sportiv din Constanța și cel care a descoperit-o pe Simona Halep. Acesta a declarat, cu ceva timp în urmă, că se aștepta la succesul sportivei noastre, pentru că majoritatea jucătoarelor pe care le-a întâlnit fuseseră învinse de româncă și în trecut.