Oana Roman, cu sufletul greu: Isabela, fiica sa, se confruntă cu probleme de sănătate, după divorțul părinților

Oana Roman traversează un moment extrem de dificil în viața sa. După pierderea mamei sale, Mioara Roman, în luna februarie și separarea definitivă de fostul soț, Marius Elisei, vedeta se confruntă acum cu o nouă provocare – sănătatea fiicei sale, Isabela.

Anul acesta, vedeta a fost nevoită să își facă față nu doar durerii din familie, ci și unei noi realități care a lăsat-o fără cuvinte: fiica sa se confruntă cu rezistență la insulină, o afecțiune care poate duce la diabet de tip II.

Într-un mesaj emoționant postat pe rețelele sociale, ea a povestit cum a descoperit diagnosticul. După un control de rutină pentru a verifica indicele Homa, care măsoară rezistența la insulină, vestea a fost șocantă pentru ea.

​„Pentru Isabela, am verificat indicele Homa, care arată dacă există o rezistență la insulină. Indicele Homa nu este o analiză uzuală. Mie nu mi-a recomandat-o absolut nimeni, deși, un an de zile, m-am dus cu Isa la analize constant și repetat și nimeni nu mi-a recomandat să verific asta. Îi verificasem tiroida, verificasem o groază de lucruri, dar nu asta.

Deci, pentru a verifica rezistența la insulină trebuie verificat indicele Homa. Eu nici măcar nu auzisem despre rezistența la insulină, habar n-aveam ce înseamnă, până când mi-a scris o doamnă un mesaj”, a dezvăluit ea.

Ce este rezistența la insulină?

Rezistența la insulină este o afecțiune care poate apărea atunci când organismul nu mai răspunde la insulină așa cum ar trebui, iar unul dintre factorii declanșatori poate fi chiar un șoc emoțional puternic. Oana Roman a realizat că schimbările din viața fiicei sale – divorțul părinților, evenimentele din ultimul an și jumătate – au avut un impact major asupra sănătății Isabelei, iar acest diagnostic a fost un semnal clar că fetița a fost mult mai afectată decât părea la prima vedere.

„Rezistența la insulină este atunci când se dereglează niște lucruri și te îngrași și cu aer și se declanșează această afecțiune ca un mecanism de protecție, pe fond de șoc emoțional și, atunci, am înțeles de ce, în ultimul an și jumătate, Isabelei i s-a întâmplat chestia asta și de ce au derapat lucrurile atât de rău și am înțeles ce am de făcut”, a adăugat ea.

Viața vedetei a fost marcată de multe încercări în ultima perioadă, dar acum, cu o determinare mai mare ca niciodată, aceasta pare hotărâtă să facă tot ce poate pentru sănătatea și binele fiicei sale. Fanii ei au fost alături de ea, trimisându-i mesaje de încurajare și sprijin în această perioadă delicată.