Începând de luni, până pe 17 noiembrie, bucureștencele din Sectorul 1 au acces gratuit la serviciile de mamografie și ecografie mamară, prin Complexul Multifuncțional Caraiman, anunță primarul Clotilde Armand.
Femeile cu vârsta între 20 și 69 ani vor beneficia gratuit de servicii
„Îmi doresc ca în Sectorul 1 să prevenim și să reducem cazurile de cancer la sân în rândul femeilor. Pentru al doilea an consecutiv oferim gratuit, timp de o lună, prin Complexul Multifuncțional Caraiman, servicii complete de investigații, consult și consiliere de specialitate. Astfel, în perioada 17 octombrie-17 noiembrie 2022, toate femeile cu vârsta cuprinsă între 20 și 69 ani, cu domiciliul în Sectorul 1, au acces gratuit la serviciile de mamografie și ecografie mamară oferite de Complexul Multifuncțional Caraiman (Str. Caraiman nr. 33A)”, spune primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
Centrul medical aflat în administrarea Primăriei Sectorului 1 dispune de un mamograf de ultimă generație care efectuează mamografii 3D cu tomosinteză.
Pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 20 și 50 ani se recomandă efectuarea inițial a unei ecografii mamare, iar dacă este cazul, la indicația medicului specialist, se poate efectua o mamografie pentru a clarifica anumite aspecte relevate de ecografia mamară. Femeile cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 ani, care nu au efectuat o mamografie în ultimii doi ani, sunt așteptate în serviciul de radiologie-imagistică pentru a beneficia de efectuarea mamografiei, gratuit, în această perioadă.
După eliberarea rezultatelor de la ecografia mamară și/sau a mamografiei, femeile vor beneficia de servicii de consiliere și consult senologic prin cabinetul de obstetrică – ginecologie.
Campanie gratuită de screening pentru cancerul de col uterin
Mamografiile se fac în zilele de marți, miercuri și joi, între orele 09:00 – 13:00. Ecografiile mamare se efectuează în zilele de luni orele 09:00 – 13:00, 15:00 – 18:30 și joi orele 15:00 – 18:00. Consilierea și consultul senologic au loc la cabinetul de obstetrică – ginecologie, în zilele de marți, miercuri și joi, între orele 09:00 – 15:00, toate în baza unei programări telefonice.
„În fiecare an, în luna octombrie marcăm luna conștientizării și prevenției cancerului de sân. Am decis să reluăm campania de anul trecut- ”Cancerul poate fi prevenit! Campanie de informare și prevenție a cancerului de sân”-, pentru că statisticile nu sunt deloc încurajatoare. România se află în continuare pe ultimul loc la nivelul Uniunii Europene la testarea pentru cancerul la sân, în condițiile în care această boală este una dintre principalele cauze de deces în rândul femeilor. Îmi doresc ca doamnele și domnișoarele din Sectorul 1 să conștientizeze împortanța realizării periodice a acestor investigații medicale, pentru că un cancer descoperit la timp poate fi tratat și vindecat, iar uneori poate face diferența între viață și moarte”, mai spune edilul.
În paralel, tot prin Complexul Multifuncțional Caraiman este desfășurată o campanie gratuită de screening pentru cancerul de col uterin destinată femeilor cu domiciliul în Sectorul 1, cu vârsta cuprinsă între 25 și 65 ani. Pentru aceste investigații nu este nevoie de biletul de trimitere de la medicul de familie.