Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, nu a făcut publică propunerea de buget pentru 2023, în condițiile în care toate celelalte primării de sector, inclusiv cea generală, au realizat acest lucru,

Proiectul ar fi trebuit să se afle deja în dezbatere publică, legea prevăzând că trebuia votat până la data de 5 februarie. Un demers critic necesar în contextul în care echipa condusă de Clotilde Armand are dificultăți reale în a atrage fonduri europene pentru realizarea proiectelor. Dar și în a atrage fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sau în atragerea unor împrumuturi prin intermediul cărora să realizeze investiții la nivelul Sectorului 1.

Conform informațiilor disponibile pe site-ul Primăriei, până în prezent toate cele cinci proiecte supuse dezbaterii publice sunt proiecte de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu. În aceste condiții, nu este de mirare că Primăria Sectorului 1 nu mai este pe primul loc în clasamentul bugetelor primăriilor locale, conform informațiilor făcute publice de consilierul local PNL, Dan Podaru.

Bugetul va întârzia

„În premieră, am prezentat o nouă situație paradoxală pe care primarul Clotilde Armand și echipa sa o generează în acest început de an, anume faptul că nici până în acest moment, primarul Clotilde Armand nu a pus în transparență decizională, nu a prezentat opiniei publice propunerea de buget pentru anul 2023, toate celelalte primării din București, inclusiv Primăria Municipiului București, realizând deja acest lucru. Proiectul de buget trebuie să stea în această perioadă de transparență pentru a putea fi analizat și dezbătut la nivelul opiniei publice pentru 15 zile, pentru ca cei interesați să poată să propună amendamente referitoare la anumite tipuri de alocări bugetare“, a explicat pe contul de Facebook Dan Podaru.


Consilierul PNL Sector 1 a mai precizat că trebuie reținut acest tip de întârziere și de nouă criză generată la nivelul Sectorului 1 de către primarul Clotilde Armand „pentru momentul în care primarul ne va acuza, pe noi Consilierii, de întârzierea votării proiectului de buget.“

Clotilde Armand nu mai este pe primul loc în topul bugetelor

Potrivit sursei citate, Primăria Sectorului 1, care a fost până nu de mult primăria cu cel mai mare buget local, a ajuns pe locul al 5-lea la nivelul bugetelor locale ale primăriilor din București.

Acest lucru este datorat faptului că echipa lui Clotilde Armand a fost nu are capacitatea de a „atrage fonduri europene pentru realizarea proiectelor, de a atrage fonduri din PNRR sau din realizarea unor împrumuturi prin intermediul cărora să realizeze investiții la nivelul Sectorului 1. Iată cum, din cel mai bogat sector al Capitalei, Clotilde Armand a transformat Sectorul 1 într-unul din cele mai sărace sectoare din punctul de vedere al bugetului“, a concluzionat consilierul local, scrie infofinanciar.ro.