Zonta, una dintre cele mai importante organizatii de femei la nivel mondial, a implinit trei ani de când este prezenta in Romania. Scopul ei este ca, prin propunerea unor proiecte legislative, cat si prin trainguri, programe de informare si actiuni sociale, sa imbunatateasca statutul femeii in societate.

 

Reprezentantele organizatiei sunt femei cu o carieră de succes, majoritatea provenind din mediul de afaceri. Ele acorda muncii cel putin jumatate din timpul lor. “Zonta International reuneste doamne care sunt dispuse sa ofere din timpul liber, sa-si implice resursele materiale, financiare, pentru activitatea clubului, pentru derularea proiectelor propuse, atat la nivel international, cat si pe plan local”, a declarat, pentru Capital.ro, Denise Arsene, presedinte Zonta Club Bucuresti.

 

 

Fiind un club elitist, calitatea de membru se dobandeste numai prin invitatie. Astfel, femeile de succes sunt monitorizate in activitatea lor si mai apoi invitate sa se alature celorlalte “zontiene”.

 

Clubul Zonta International a fost infiintat in 1919, in Statele Unite ale Americii, la initiativa jurnalistei Marian de Forest. In prezent, organizatia numara peste 32.000 de membri şi este prezenta in 69 de tari. La nivel international Zonta este ONG cu rol consultativ in cadrul Consiliului Economic si Social al Natiunilor Unite.