Clubul Român de Presă (CRP) solicită „imperios” Rodipet să-şi plătească datoriile faţă de companiile de presă şi să nu caute „argumente absurde” pentru a se eschiva de la aceste obligaţii contractuale.
Clubul Român de Presă şi-a manifestat, azi, printr-un comunicat de presă, nemulţumirea în legătură cu „atitudinea echivocă” a AVAS faţă de Rodipet.
„După ce, în cunoştiinţă de cauză, a tolerat timp de 5 ani acţiunile cumpărătorului Rodipet, AVAS acţionează confuz, afectând în principal nu proprietarul Rodipet, ci societaţile de presă româneşti. De-a lungul timpului, CRP a atras atenţia asupra unor încălcări repetate ale protocolului de privatizare al Rodipet, iar la interpelările CRP faţă de aceste încălcări nu s-a gasit încă răspuns”, se spune în documentul semnat de Consiliului de Onoare al CRP.
„În ceea ce priveşte propunerea adresată de Rodipet societăţilor de presă, privind plata datoriilor în produse şi servicii, membrii Clubului Român de Presă consideră că situaţia financiară a companiei este strict responsabilitatea celor care s-au angajat să eficientizeze şi profitabilizeze Rodipet, prin contractul de privatizare agreat cu AVAS”, se menţionează, de asemenea, în materialul citat.
Contractul de privatizare al Rodipet, desfiinţat
AVAS a reafirmat, săptămâna trecută, că menţine decizia de desfiinţare a contractului de privatizare a Rodipet şi aşteaptă decizia instanţei pentru înscrierea ca acţionar al companiei, după ce reprezentanţii distribuitorului de presă au declarat că documentul a încetat să mai producă efecte juridice.
Conducerea Rodipet a transmis un comunicat prin care susţine, potrivit Mediafax, că în 10 mai contractul privind privatizarea Rodipet Group de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) încetează să mai producă efecte juridice, iar firma „poate să acţioneze ca jucător pe piaţa de profil”, sub incidenţa legilor comerciale din România şi din Uniunea Europeană.
În replică, AVAS a precizat că aşteaptă reînscrierea ca acţionar al Rodipet, termenul stabilit de către judecătorul de la Registrul Comerţului pentru o decizie în acest sens fiind 26 mai.
SURSA: Clubul Român de Presă