Creșterea a intervenit graţie creşterii veniturilor din media şi publicitate, a anunţat joi Liga germană de fotbal (DFL), informează Reuters. 

Este vorba de al 12-lea sezon consecutiv în care campionatul german de fotbal înregistrează venituri record. În plus, pentru prima dată în istorie, 13 din cele 18 cluburi din Bundesliga au declarat că au avut venituri de peste 100 milioane de euro în sezonul trecut. 

"Nu este o aroganţă să spunem că ne aşteptăm la o continuare a creşterii în viitor", a declarat directorul general al DFL, Christian Seifert. 

Veniturile din media au crescut de la 731 până la 933 milioane de euro, în timp ce veniturile din publicitate au crescut cu 100 milioane până la 772 milioane de euro. De asemenea, veniturile realizate de cluburi din transferuri au crescut de la 230 până la 532 milioane de euro. 

Cel mai bogat club de fotbal din Germania este de departe Bayern München, care a declarat venituri de 627 milioane de euro, în creştere cu peste 100 milioane comparativ cu ediţia precedentă. 

AGERPRES