Distracţia şi viaţa de noapte pe vremea lui Ceauşescu erau împărţită pe clase sociale: copiii nomenclaturiştilor şi străinii aveau discoteci şi baruri de noapte speciale, precum Melody, Altantis şi barurile din marile hoteluri. Tineretul din clasa medie avea cluburile studenţeşti. Acestea au fost, înainte de Revoluţie, unele din puţinele locuri unde lumea se putea distra şi se putea manifesta în voie. În Bucureşti, existau Casa de Cultură Studenţească „G
Distracţia şi viaţa de noapte pe vremea lui Ceauşescu erau împărţită pe clase sociale: copiii nomenclaturiştilor şi străinii aveau discoteci şi baruri de noapte speciale, precum Melody, Altantis şi barurile din marile hoteluri. Tineretul din clasa medie avea cluburile studenţeşti. Acestea au fost, înainte de Revoluţie, unele din puţinele locuri unde lumea se putea distra şi se putea manifesta în voie.
Radu Beligan scria, în 2002, la aniversarea a 65 de ani de la înfiinţarea casei Preoteasa: „Născută din subscripţie publică, Casa de Cultură Studenţească a rămas, timp de 65 de ani, fidelă vocaţiei ei iniţiale. Lucru rar la români, ale căror entuziasme se cam pierd pe drum, iar clădirile îşi schimbă destinaţia. O bună parte din biografia Casei de Cultură Studenţească se leagă de aceea a directorului ei, domnul Laurenţiu Toma. Am avut prilejul să-l cunosc în exerciţiul funcţiunii şi să colaborăm admirabil. Pot spune că a reprezentat pentru mine un model de animator cultural. Inteligent, întreprinzător, abil şi tenace, oferind atâtor generaţii de studenţi o oază de libertate şi speranţă”.
Locul unde s-au născut Song, Timpuri Noi, Voltaj…
Tot aici s-a născut şi a crescut grupul Song, condus de regretatul Ioan Luchian Mihalea, probabil cel mai iubit proiect al domnului Toma. „Niciodată n-am crezut că poate să mă doară capul din cauza muzicii bune”, scria acesta în 1980, când corul aniversa concertul cu numărul 1.000. Pe lângă colinde şi muzică populară, Song avea în repertoriu şi melodii occidentale – de exemplu, din programul concertului cu numărul 1.000 făceau parte „La Bamba”, „The Way We Were”, „Study War No More”.
Comuniştii cereau listele cu melodiile
Deşi s-a pensionat în urmă cu câţiva ani, Toma a păstrat spiritul casei Preoteasa: cald, protector cu cei tineri, pus pe glume ca un adolescent.
„La faţa locului însă, nu era nimeni să verifice. Şi nu se respectau întotdeauna listele aprobate”, îşi aminteşte Toma. La fel şi la teatru: la cursurile şi reprezentanţiile de teatru, forurile ştiau că, în introducere, există omagii aduse conducătorului, însă acestea lipseau cu desăvârşire din reprezentaţii. Domnul Toma „l-a mazilit” pe Ceauşescu şi în revista internă a Casei de Cultură. „Era obligatoriu să avem citate ale lui Ceauşescu în paginile agendei. Le-am trecut în nişte benzi, în josul paginilor. După ce apărea revista, partea de jos era tăiată”, îşi aminteşte fostul director al Preoteasa.
Demis pe vremea când Iliescu era ministru al tineretului
Însă, în cei peste 35 de ani de muncă cu studenţii, Toma n-a fost ocolit de conflicte cu comuniştii. Abia intrat în câmpul muncii, a fost demis din postul de conducător al clubului studenţesc al Politehnicii în iarna lui 1968, când studenţii au marşat din Regie spre Universitate, pe 23-24 decembrie. Nu a fost o mişcare de protest propriu-zisă, studenţii cântând colinde. Domnul Toma a fost demis din postul de metodist la clubul Politehnicii din cauză că purta blugi şi din cauză că a dat „dovadă de insuficientă orientare pentru conţinutul politic şi educativ al programelor din club”. La vremea respectivă, Ion Iliescu era chiar ministru pentru problemele tineretului. După 3 ani la Teatrul „Casandra”, domnul Toma a revenit în mijlocul studenţilor, la Preoteasa.
Casa de Cultură a Studenţilor organiza discoteci în serile de weekend. Oficial, programul se termina la ora 22. “Erau seri disco cu muzică live, veneau formaţii şi cântau”. La discotecă se comercializau şi sucuri, ţigări şi băuturi alcoolice. Tot aici, şi în celelalte cluburi studenţeşti se organizau şi revelioane. “Erau concerte cu formaţii bune, se servea mâncare şi preţurile erau foarte mici”, îşi aminteşte Toma.
Pe lângă muzică şi dans, Preoteasa era şi o oază de libertate culturală: în sala de cinema puteau fi văzute filme bune, din străintătate, existau reprezentaţii de teatru ale trupelor mari (de la Naţionale etc) la tarife studenţeşti. Se jucau aici de la Shakespeare, la Eugen Ionescu sau fraţii Karamazov.
Cornel Nistorescu nu este nici el străin de Preoteasa. „Prin 1974, când am aterizat în Bucureşti, a trebuit să mă mulţumesc cu o cameră în casa de oaspeţi de la 303, aflată în imediata vecinătate a fostelor grajduri regale. (…) Speriat de metropolă, păcălit şi ironizat de bucureşteni, mă ascundeam la Grigore Preoteasa (…). După-amieze la rând, mă mutam de la un spectacol de folclor la unul de teatru, de la o cafea la un film. Casa de Cultură a studenţilor a fost prietenul meu discret şi cel mai folositor în încercarea de a înţelege oraşul şi de a găsi un loc în Bucureşti”, scria ziaristul, în 2002, despre Preoteasa.
În timpul vacanţei de vară, activităţile se mutau la ştrandul studenţesc, unde, pe lângă muzică, dans şi proiecţii de filme, se practicau jocuri nautice, existau jocuri mecanice, se organizau tombole.
Florin Bercaru, student la vremea aceea, îşi aminteşte că, până în anii ’80, pe strandul studenţesc se proiectau filme toată noaptea. Era mult tineret, iar lumea se distra până dimineaţă. Preţurile erau ca pentru studenţi: o bere 2 lei, faţă de 3,5 lei în localurile din oraş.
Mai multe poze
| Afis revelion 1976 | Distractii pentru studenti | |
| Festival de teatru | Formatii | |
