Banca Volksbank a fost amendată cu 100.000 de lei de inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj, care au şi propus autorităţilor superioare suspendarea la nivel naţional a activităţii de creditare a băncii.
Şeful CJPC, Mircea Radu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că amenda a fost aplicată pentru perceperea necorespunzătoare a comisionului de risc şi că acţiunea de control a fost demarată după ce s-au primit la sediul instituţiei 500 de reclamaţii din partea clienţilor.
‘Am propus preşedintelui ANPC suspendarea activităţii de creditare a băncii, iar sancţiunile au fost aplicate după ce am primit sute de reclamaţii din partea clienţilor, pentru că banca nu a luat măsurile care se impun în vederea reglementării situaţiei legate de introducerea comisionului de risc în comisionul de administrare. Decizia de suspendare a activităţii de creditare va fi la nivel naţional şi sperăm ca preşedintele ANPC să ia o decizie cât mai repede’, a spus Mircea Radu.
Acesta a explicat că banca a mai fost amendată şi luna trecută, cu aceeaşi sumă, pentru aceeaşi neregulă şi că Volksbank a fost singura instituţie bancară din Cluj cu care nu s-a putut colabora în rezolvarea problemei legate de comisionul de risc, a cărei percepere a devenit ilegală, potrivit Ordonanţei nr. 50/ 2010.
CJPC a verificat în ultimele săptămâni 22 de bănci prezente în Cluj pentru a verifica dacă acestea percep comision de risc.
SURSA: Agerpres