Cluj și Timișoara anunță proiecte pentru realizarea unor linii de Metrou

Primarul Nicolae Robu şi-a exprimat susţinerea pentru iniţiativa omologului său de la Cluj, Emil Boc, de a construi un metrou în oraşul ardelean și a declarat că nu renunţă la ideea sa mai veche de a realiza un metrou şi în Timişoara.

„Vreau să-l încurajez pe Emil Boc şi sunt convins că nu se va lăsa inhibat de «corul cârtitorilor», care probabil că există şi în Cluj, ca şi în Timişoara. Oricine înţelege că aceste oraşe se dezvoltă într-un ritm alert şi că nu pot să funcţioneze cu infrastructura gândită în alte vremuri şi în alte condiţii. (…) Cred că este o idee foarte bună. Noi trebuie să gândim în perspectivă, nu de azi pe mâine”, a declarat Nicolae Robu, într-o conferinţă de presă. 

În opinia sa, marile oraşe ar trebui să aibă astfel de căi alternative de transport în comun. 

Pe de altă parte, Nicolae Robu nu renunţă la demersurile pentru promovarea proiectului „Metroul”, care presupune ducerea în subteran a liniilor de tren care traversează oraşul, iar în perioadele în care nu circulă trenurile liniile să poată fi utilizate şi în regim de metrou. 

Municipalitatea a putut finanţa doar studiul de prefezabilitate, pentru că atât şi-a putut permite, iar acesta arată că ar fi raţională o astfel de intervenţie, de ducere a liniilor de cale ferată în subteran. 

„Studiul a primit aviz favorabil. Urmează studiul de fezabilitate care costă mult mai mult. Primăria nu are dreptul să facă studiu de fezabilitate”, preciza primarul Nicolae Robu anul trecut. 

În opinia edilului, proiectul „Metroul” ar putea demara „în cel mai fericit caz prin anul 2020, iar realizarea lui va dura câţiva ani”.