Trenul InterRegio Iaşi - Timişoara a deraiat, duminică noaptea, la trecerea peste macazele de ieşire din staţia Dej Călători, în jurul orei 23,15.
Potrivit unui comunicat de presă al CFR Călători, pasagerii şi personalul feroviar nu au fost răniţi.
Călătorii au fost preluaţi de un alt tren care a circulat pe celălalt fir de cale ferată, după verificarea gabaritului şi avizul de liberă trecere al colegilor CFR Infrastructura, precizează sursa citată.
‘Echipe de intervenţie s-au deplasat la faţa locului pentru repunerea vagoanelor pe şine şi pentru reluarea circulaţiei în condiţii de siguranţă. Conducerea Sucursalei Regionale Cluj se află, de asemenea, la locul evenimentului şi cercetează circumstanţele în care a avut loc deraierea’, se arată în comunicatul postat pe site-ul instituţiei.
Măsurile operative au avut ca principal scop reluarea circulaţiei trenurilor în condiţii de siguranţă.
Conform sursei citate, pasagerii care aveau bilete sau abonamente şi care au decis să renunţe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor, conform Regulamentului de transport pe calea ferată, în vigoare.