Clujul îi dă este peste nas ministrului Sănătății

Președintele Consiliului Județean Cluj Alin Tișe. a aunțat că va încerca să devină titularul proiectului privind construirea spitalului regional pentru a putea accesa bani europeni și a demara mai repede proiectul, în condițiile în care "Guvernul a amânat accesarea banilor după 2020-2025.

Oficialul clujean atrage atenția că în acest moment „sunt 9 miliarde de euro care nu sunt trași pentru infrastructură”, iar dacă ghidul Programului Operațional Regional se va modifica astfel încât Consiliul Județean să poată fi eligil pentru spitalul regional, pașii pentru construirea acestuia ar putea fi demarați anul viitor. „Depinde foarte mult de modificarea ghidului pe POR, ca să putem fi și noi eligibili pe POR, pentru spitale regionale. Dacă s-ar modifica ghidul și ne-ar da posibilitatea să putem depune noi proiectul de finanțare, am putea să câștigăm noi această finanțare și să dăm drumul la construcție”, explică Alin Tișe, pentru hotnews.ro.

Alin Tișe: Am dat ministerului un teren de 14 hectare, iar acum nu mai vrea să facă spitalul din diverse motive

Despre motivele care au făcut ca CJ Cluj să ia decizia de a lua lucrurile în propriile mâini, Alin Tișe spune că „Atâta timp cât Guvernul a amânat accesarea banilor după 2020-2025, noi nu avem niciun motiv să stăm să așteptăm. Atâta timp cât noi, dacă s-ar modifica ghidul, am putea să tragem banii de îndată. Sunt 9 miliarde de euro care nu sunt trași pentru infrastructură. Iar noi, dacă devenim titulari prin ghid al unei finanțări, în acel moment Consiliul Județean devine titular pentru construirea spitalului.” Potrivit lui Alin Tișe, Consiliul Județean Cluj „are până acum bani europeni trași, avem două finanțări de peste 1 miliard de lei, adică vreo 250 de milioane de euro, bani trași în 2 ani – tot ce înseamnă infrastructură de transport, spitale, dotări de spitale”.

Alin Tișe consideră „inadmisibil” faptul că Guvernul nu accesează finanțarea care există în acest moment și subliniază că nu este o problemă care ține de politică, ci de nevoia de a avea un spital: „Nimic nu oprește Guvernul, pe urmă, dacă vrea să investească în dotarea spitalelor, să o facă, dar noi nu mai putem să stăm. Am dat Ministerului Sănătății un teren de 14 hectare, cu titlu gratuit, să facă spitalul, iar acum nu mai vor să îl facă din diverse motive, cu toate că comisarul Corina Crețu a spus explicit că există bani, ei doar trebuie să fie trași. Să stau să mă uit cum ei nu depun pentru finanțare, când avem banii care ne așteaptă, este inadmisibil.

Sorina Pintea, în luna iulie: Spitalul Regional din Cluj va fi gata în 2023

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, declara, în luna iulie, că Spitalul Regional de Urgenţă din Cluj ar urma să fie gata în anul 2023, investiţia totală ridicându-se la o jumătate de miliard de euro. Costurile sunt asigurate din fonduri europene, guvernamentale, judeţene şi locale, spunea atunci Sorina Pintea. „Am prezentat în cadrul unei reuniuni de lucru cu reprezentanţii BEI şi echipa Ministerului Sănătăţii draftul studiului de fezabilitate al Spitalului Regional de Urgenţă Cluj care se va construi în Floreşti. Prin programul de guvernare, Guvernul şi-a asumat construcţia a 8 spitale regionale de urgenţă, dintre care cele din Iaşi, Cluj, Craiova sunt într-o fază mai avansată, Iaşi şi Cluj în faza cea mai avansată. La finalul lunii august vor fi depuse de către consultanţi studiile de fezabilitate pentru Iaşi şi Cluj, aplicaţia de finanţare se va depune la CE în octombrie – noiembrie 2018 , în 2019 va fi lansată licitaţia de proiectare, contrucţie şi supervizare, iar finalizarea construcţiei, echipare şi operaţionalizare în decembrie 2023. (…) Costurile totale ale spitalului din Cluj sunt de 500 de milioane de euro cu TVA, în integralitatea lor. Sursele de finanţare sunt fonduri europene, bugetul de stat, iar pentru utilităţi, autorităţi locale şi judeţene”, declara, la acea vreme, Sorina Pintea.

Proiectul de construire a unui spital regional de urgenţă a fost lansat în mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj al lui Marius Nicoară (PNL), începând din 2004, fiind vorba de o unitate care să deservească judeţele din Regiunea de Nord-Vest. Iniţial, a fost vizat un amplasament pe un teren din comuna Apahida, proiectul fiind aprobat de Ministerul Sănătăţii în 2007 şi prins în planul de investiţii al acestei instituţii. După iunie 2008, locaţia a fost schimbată în cea actuală, şi anume terenul fostei unităţi militare din comuna Floreşti.

detalii pe hotnews.ro