Schimbarea momentului pentru elevi! Se întâmplă de joi. CMBSU tocmai a luat decizia
Decizia Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a fost luată în contextul în care incidenţa COVID-19 este în Capitală de 1,95 de cazuri la mia de locuitori.
„În aplicarea art. 3 alin. (8) din Ordinul comun – Ministerul Educaţiei (nr. 5338/01.10.2021) şi Ministerul Sănătăţii (nr. 2015/01.10.2021) pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare, în municipiul Bucureşti, începând cu data de 02.12.2021, se dispune desfăşurarea orelor de educaţie fizică în săli de sport/spaţii interioare, fără obligativitatea purtării măştii de protecţie”, prevede hotărârea CMBSU.
Bilanţ COVID-19, luni, 29 noiembrie
Până astăzi, 29 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.778.045 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.292 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.683.204 pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.096 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 15 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 176 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 56.382 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 28.11.2021 (10:00) – 29.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 107 decese (47 bărbați și 60 femei), din care 15 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Teleorman, Timiș, Vaslui și Municipiul București.
Dintre cele 107 decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 la categoria de vârstă 70-79 ani și 24 la categoria de vârstă peste 80 ani.
99 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 15 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Arad, Bacău, Iași, Neamț, 1 în luna septembrie 2021, 12 în octombrie 2021 și 2 în noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 92 de decese.
Din totalul de 107 pacienți decedați, 92 erau nevaccinați și 15 vaccinați. Cei 15 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. 13 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități.