Cum știm dacă un individ este cu adevărat inteligent. Unul dintre cele mai ciudate caracteristici ale oamenilor este că, adesea, cei mai puțin inteligenți tind să se creadă mai deștepți, iar cei care au o minte sclipitoare au tendința să se subestimeze.
Este ceea ce experții numesc „efectul Dunning-Kruger” pe care îl întâlnești frecvent când te conectezi pe Facebook și observi că un fost coleg de liceu mediocru crede că știe mai multe despre diverse tratamente medicale decât un medic, potrivit Upworthy.
Slabi judecători ai propriei inteligențe, oamenii se erijează în buni judecători ai inteligenței celorlalți
Interesant este că, deși oamenii sunt slabi judecători ai propriei inteligențe, se erijează adesea în buni judecători ai inteligenței altora.
„Astfel de descoperiri implică faptul că, pentru a fi adaptative, primele impresii ale personalității sau ale caracteristicilor sociale ar trebui să fie corecte”, spune un studiu publicat în revista Intelligence. „Există din ce în ce mai multe dovezi că asta se aplică unor trăsături precum exagerarea inteligenței, conștiinciozitatea, narcisismul și chiar pentru caracteristici precum orientarea sexuală, ideologia politică sau prejudecățile antigay”, arată studiul.
Utilizatorul Reddit Gisgiii a adresat o întrebare pe forumul AskReddit: „Care credeți că este semnul că cineva este cu adevărat inteligent?”. Răspunsurile au variat, redând o imagine destul de clară a modului în care oamenii inteligenți se comportă, în opinia celorlalți.
Concluzia este că un individ inteligent tinde să fie bun comunicator care își înțelege publicul și este mai preocupat să facă lucrurile corect, decât să aibă dreptate.
Cele mai bune răspunsuri oferite la această întrebare
Inteligenții caută înțelepciunea din mai multe surse
„Pot căuta înțelepciunea din mai multe surse, ascultând cu atenție orice opinie și ținând cont de sfaturile altora”, a scris Puzzlehead-Engineer.
Își cunosc publicul
„Ei pot schimba modul în care vorbesc pentru a fi pe aceeași lungime de undă cu persoana cu care vorbesc, fără să pară condescendenți. Observă cum învață ceilalți și explică lucrurile pe înțelesul tuturor” – Wynonna99
Respectă profund ceea ce fac
„Obișnuiam să lucrez cu un medic, Tom Howard. Ziua în care mi-am dat seama că este un geniu a fost când a ghicit fiecare afecțiune pe care o avea un pacient pe baza unor informații minuscule despre el”, – Yodei_Monnde
Stăpâniți de curiozitate
„Sunt curioși pentru orice lucru. Pentru a fi inteligent, trebuie să fii cât mai bine informat și nu poți fi informat dacă nu ești niciodată curios”, a scris soup54461
Sunt foarte buni în transmiterea ideilor
„Când explică ceva, te fac să te simți confortabil, chiar dacă, adesea, sunt superiori din punctul de vedere al inteligenței”, – gwoshmi
Se gândesc de două ori înainte de a întreba ceva
„Întotdeauna se gândesc înainte de a pune o întrebare”, – ParkMan73
Transformă ideile complexe în lucruri simple
„Pot comunica fără efort anumite concepte complexe, într-un mod foarte simplu” — joculator
Ei știu când nu știu ceva
„Oamenii inteligenți realizează când se termină cunoștințele lor despre un anumit lucru și nu se feresc să recunoască asta” – blutoboy
Ei sunt cei care pun cele mai bune întrebări
„Mă refer la oameni care pun „întrebări foarte bune”, nu orice întrebări, doar de dragul de a le pune. Nu știu cum au această abilitate dar întotdeauna le iese” – milkmanbran
Nu pretind că sunt atotcunoscători
„Nu le este frică să spună că nu știu răspunsul la o întrebare sau soluția la o problemă”, – xchernx
Se răzgândesc dacă au informații noi
„Un individ inteligent recunoaște că s-a răzgândit cu privire la ceva” — FarAwayAdventure
Știu să se adapteze la anumite situații
„Reușesc să aplice cunoștințele dintr-un domeniu într-o situație nouă și relevantă” – soubestitch
Deschiși la minte, acceptând acele idei care contravin viziunii lor
„Sunt oameni care pot accepta o idee care contravine viziunii lor asupra lumii”, – paidshill29
Folosesc analogii pentru a explica anumite lucruri
„Sunt oameni care folosesc analogii pentru a explica altora diferite concepte” – SwimmerAutomatic2488
Preferă să discute cu argumente, în loc să se certe
„Cred că oamenii inteligenți sunt mai dispuși să discute cu calm, decât să se ia la harță. De exemplu, le explici de ce nu ești de acord cu ei, iar ei te ascultă și pun întrebări suplimentare despre punctul tău de vedere înainte de a oferi o altă perspectivă. În schimb, o persoană care nu strălucește la capitolul inteligență ar recurge la insulte dacă nu ești de acord cu ea” – AngelicCinnamonBun
Învață din greșeli
„Recunosc când greșesc pentru că spun că vor să învețe din greșeli,” – siyl1979
Au simțul umorului
„Cred că oamenii cu umor sunt foarte inteligenți. Sunt conștienți de diferitele moduri în care o idee poate fi expusă cu umor și își cunosc publicul”— biscuitboi967
Dornici să învețe mereu
„Oamenii inteligenți spun că le place să învețe și că învață ceva nou în fiecare zi. Apoi, ascultă mai mult decât vorbesc,” – throwingplaydough