Centrul Medical Unirea a anunţat inaugurarea celei de-a şaptea clinici din afara Bucureştiului – Centrul de Investigaţii Medicale Bacău, în urma unei investiţii de 1 milion de euro. Potrivit companiei, aceasta s-a concretizat în decembrie 2009 prin cumpărarea de către CMU a unei participaţii majoritare la CIM Bacău.

“Bacăul este un oraş important în Moldova dacă ne referim  la resursele sale economice şi la influenţa în judeţele vecine. Colaborăm  de mai mulţi ani cu CIM Bacău pentru a oferi sevicii arondaţilor noştri din zonă şi suntem foarte mulţumiţi”, a declarat Sergiu Neguţ, Director General Adjunct  CMU.

CMU Bacău se adresează pacienţilor persoane fizice şi angajaţilor persoanelor juridice. Centrul oferă servicii medicale precum: investigaţii paraclinice, investigaţii clinice pe specialităţi, balneo-fizio-terapie, medicina muncii, transport sanitar, precum şi suport în întocmirea documentaţiilor specifice. CMU Bacău are în derulare contracte cu, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, dar şi cu majoritatea spitalelor locale pentru efectuarea investigaţiilor paraclinice.

La sfârşitul anului trecut, Centrul Medical Unirea a achiziţionat o participaţie majoritară la CIM Bacău, în cadrul celei mai mari  investiţii din ţară de până atunci, evaluată la 1 milion de euro.

Centrul Medical Unirea a finalizat în februarie anul acesta procesul de vânzare a unei participaţii majoritare de 80% către fondul de investiţii Advent International. Este vorba de cea mai amplă tranzacţie de pe piaţa serviciilor medicale private din România. Centrul Medical Unirea a înregistrat în 2009 o creştere de 72% a cifrei de afaceri, atingând o valoare de 69,5 milioane lei.