Centrul Medical Unirea, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa serviciilor medicale private din România, a anunţat deschiderea celei de-a 17-a policlinici din lanţul propriu, în cadrul complexului Sema Parc Semănătoarea din Capitală, în urma unei investiţii de 600.000 de euro.
CMU Sema Parc este a zecea policlinică a reţelei în Bucureşti şi va deservi zonele Semănătoarea, Grozăveşti, Militari, Giuleşti şi Crângaşi, oferind servicii medicale de bază pentru un număr estimat de câteva sute de mii de bucureşteni. Oficialii CMU se aşteaptă ca în scurt timp de la deschidere, clinica din Sema Parc să trateze peste 100 de pacienţi pe zi sau 10.000 de pacienţi noi până la sfârşitul acestui an.
„Estimăm că vom deveni furnizorul preferat de îngrijire medicală pentru un număr de 5-10.000 de oameni – angajaţii firmelor din parcul Semănătoarea şi zonele învecinate, pentru aproximativ 30.000 de studenţi şi pentru o mare parte dintre sutele de mii de bucureşteni care locuiesc în cartierele Crângaşi şi Giuleşti”, a afirmat Sergiu Neguţ, director executiv al CMU.
Gamă variată de specialităţi
Noua clinică CMU Sema Parc acoperă cele mai solicitate specialităţi: de la medicină generală şi internă, la O.R.L, ginecologie şi neurologie, dermatologie, oftalmologie, ecografie.
De asemenea, CMU Sema Parc va pune la dispoziţia clienţior intervenţii constând în corectarea ridurilor faciale cu toxină botulinică sau acid hialuronic, peeling facial, tratamente faciale personalizate de hidratare, regenerare, de combatere a petelor hiperpigmentate, antiacneice.
În acest moment, corpul medical al CMU Sema Parc este format din 14 angajaţi, iar numărul acestora va creşte până la 20-30 în câteva săptămâni. Odată cu inaugurarea noii clinici, CMU deţine în prezent cea mai mare reţea de policlinici din Bucureşti.
Piaţa serviciilor medicale private va stagna în 2009
După o creştre constantă de aproximativ 30% în ultimii ani, piaţa locală de servicii medicale private va înregistra în acest an o stagnare, potrivit declaraţiei lui Sergiu Neguţ, director executiv al CMU.
„Piaţa locală de profil va stagna în acest an la valoarea de 350 – 400 milioane de euro”, a afirmat oficialul CMU, care a subliniat însă că ar putea înregistra o creştere de 20% în lei, pe fondul diferenţei de schimb valutar leu/euro.
CMU îşi desfăşoară activitatea în 10 policlinici multidisciplinare în Bucureşti, în 7 policlinici proprii în ţară şi alte 100 de clinici partenere ce acoperă toate oraşele.
SURSA: CMU