CNA a amânat decizia de autorizare a noilor studiouri ale Antenelor, de la Romexpo

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amânat, joi, luarea unei decizii în privinţa autorizării studiourilor de la Romexpo, cerută de reprezentanţii Antena Group, prezenţi la şedinţă, pentru că, argumentează CNA, nu reiese din procesul verbal că echipamentele ar exista şi ar fi funcţionale în noua locaţie, conform news.ro

Propunerea de amânare a deciziei a fost făcută de Lorand Turoş. ”În urma analizelor proceselor verbale şi a dosarului depus de solicitant pentru autorizarea studioului, eu constat că din procesul verbal nu reiese că ei au toate echipamentele în sedii şi funcţionale. Propun amânarea luării unei decizii pe şedinţa viitoare, marţi, urmând ca, luni, inspectorii noştri să facă o nouă verificare şi  din procesul verbal să reiasă dacă acele echipamente există sau nu şi sunt funcţionale”, a spus membrul CNA.

Membrii CNA prezenţi la şedinţă – Răsvan Popescu, Dorina Rusu, Radu Bogdan Herjeu, Gabriel Tufeanu, Laura Georgescu, Monica Gubernat, Vasile Buda şi Lorand Turoş, au votat în unanimitate propunerea.

În dialog cu reprezentanţii Antena Group, Gabriel Tufeanu i-a acuzat că vor să creeze scandal: ”Cu tot respectul, dumneavoastră vreţi să ne faceţi probleme şi nu ştiţi cum. Noi am fost gâşte, am ascultat de sperietura pe care aţi propagat-o, am intrat într-un scandal ca proştii şi ne-am panicat că, vai, ce se întâmpla cu dumneavoastră. În continuare, ne luaţi, sau pe mine, nu pe colegi, tot de gâscă şi eu trebuie să zic că studioul dumneavoastră funcţionează, când eu am văzut aseară la televizor că dumneavoastră spuneaţi că încă nu funcţiionează, că e în curs de amenajare”, a spus membrul CNA.

Un consilier juridic care a reprezentat Antena Group, Flavia Niculae, a spus că solicită sprijinul CNA pentru a emite în weekend din noua locaţie, pentru că altfel Antena 3 va fi nevoită să îşi întrerupă emisia.

”Noi solicităm sprijinul dumneavoastră pentru a avea posibilitatea de a emite în weekend din noua locaţie. Noi altfel vom fi blocaţi şi va fi nevoie de înreruperea emisiei. Şi noi am reuşit imposibilul în aceste două săptămâni şi am mutat toate posturile de televiziune într-o locaţie care era total neamenajată, astfel încât totul să funcţioneze. Sigur că estimarea iniţială fusese pentru un alt plan, cel de a achiziţiona echipamente noi, ceea ce presupune termene foarte lungi. Furnizorii sunt din afara ţării, nu avem termene de livrare mai scurte de trei- patru luni. Am fost obligaţi de ANAF să recurgem la această mutare cu echipamentele existente. Am fost nevoiţi să mergem pe această variantă extrem de riscantă. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit aproape 90%. Mai avem doar nevoie de autorizaţia dumneavoastră care să constate că studiourile sunt funcţionale”, a spus consilierul juridic.

”Acum, invocăm ANAF-ul, îl invocăm şi pe Dumnezeu! Vorba domnului Tufeanu, cum să constatăm că sunt, când nu sunt”, a intervenit Dorina Rusu, membrul CNA care a prezidat şedinţa.

Riscul la care s-a referit consilierul juridic a fost explicat de Răzvan Gaşpar, reprezentant al Antenelor. ”În MCR sunt echipamente care merg 24/7, de zece ani de zile, poate şi mai mult. Un astfel de echipament, când îl opreşti, poate să nu mai pornească”, a spus el.

Gaşpar a adăugat că mutarea se va realiza noaptea, când vor fi reluări cu imagini de pe servere aflate în Bucureşti-Ploieşti. ”În weekend urmează să întrerupem emisia pentru a emite din noua locaţie. Întreruperea va fi doar de câteva ore, pe noapte”, a precizat el.

Reprezentantul trustului Intact a mai spus că ultimul pas al mutării va fi mutarea definitivă în fostul sediu al Prima TV, unde este nevoie de multe amenajări. ”Partea de logistică s-a mutat deja în Pipera. În următoarele luni vom muta totul acolo”, a mai declarat el.

Sursa: news.ro