In preajma Craciunului, Consiliul a impartit amenzi si sanctiuni radiodifuzorilor pentru ca au tinut cu Puterea

Mecanismul de monitorizare al CNA privind respectarea regulii “celor trei parti” in programele de stiri si interpretarea rezultatelor este contestat de radiodifuzori.



La sfarsitul anului trecut, in preajma Craciunului, Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a fost darnic cu unele statii de radio si televiziune: a impartit amenzi si somatii. Motivul: nerespectarea in programele de stiri a regulii “celor trei parti” si a conditiilor egale de exprimare in dezbateri. Regula “celor trei parti” spune ca o treime din timpul exprimarii punctelor de vedere trebuie alocat de catre radiodifuzori Opozitiei parlamentare, o treime Puterii si o treime autoritatii publice centrale (premier, ministri). Regula conditiei egale de exprimare spune ca in dezbateri trebuie sa fie prezenti reprezentantii Puterii si Opozitiei. Sanctiunile au fost impartite pe baza ultimei monitorizari realizate de CNA, care a acoperit perioada 4 – 30 noiembrie 2005. “Mos CNA” a scos din desaga amenzi pentru Radio Romania Actualitati (5.000 RON), Europa FM (5.000 RON), TVR1, Radio Guerrilla, Realitatea TV si OTV (cate 2.500 RON).




“Mosii” de la CNA au mai trimis somatii publice pentru Mix FM, Antena 3, N24, InfoPro si scrisori de avertizare pentru Radio Total si National FM. A fost cel mai “darnic” Mos Amenda din ultimii ani. Ciudat, dar pe vremea guvernarii PSD, desi monitorizarile CNA aratau clar in favoarea Puterii si nimeni nu se intreba de ce lipsesc stirile critice la adresa guvernului Nastase, radiodifuzorii nu au fost sanctionati ca acum. Probabil ca in dictatura, functionarii publici sunt mai crispati in luarea unor decizii si, implicit, mai retinuti in amenzi. Hotarat lucru, daca se doreste un an mai bun (in audiovizual), CNA, sigur, nu-i un Mos Craciun!


Doina Jalea, redactor-sef Radio Romania Actualitati, a declarat pentru Capital ca Radiodifuziunea va contesta amenda primita din partea CNA. “Nu stiu care este sistemul de monitorizare al CNA, dar sigur este o monitorizare cu gauri!”, afirma Jalea. Ea da un exemplu: in monitorizare apare prezenta ministrului Eugen Nicolaescu (PNL) la emisiunea “Sanatatea pentru toti”, dar nu apare si prezenta lui Ovidiu Branzan (PSD), fostul ministru al Sanatatii, care a fost invitat dupa o saptamana, la aceeasi emisiune.


Ovidiu Miculescu, directorul Europa FM, precizeaza: “Nu cred ca trebuie sa discutam decizia prin care s-a dat amenda, ci regulile dupa care s-a luat aceasta decizie.” El considera ca regulile care au generat aceasta amenda sunt contestabile. Ovidiu Miculescu intentioneaza sa propuna spre dezbatere aceste reguli in cadrul Asociatiei Romane de Comunicatii Audiovizuale pentru a genera discutii pe aceasta tema cu CNA.


Rodica Culcer, director Departamentul stiri din TVR, considera amenda un exces de zel din partea CNA. “Regula este facuta prost si e contestabila.” Culcer afirma ca nici un eveniment al Opozitiei nu a fost ocolit de stirile TVR.


Radio Guerrilla a fost amendata pentru ca nu a respectat in dezbateri conditii egale de exprimare reprezentantilor Opozitiei fata de cei ai Puterii. Postul nu va ataca amenda in instanta. Liviu Mihaiu, realizatorul programului “Asta la revista presei, baby!”, considera ca regula privind conditiile egale de exprimare in timpul dezbaterilor este discutabila si ca a stabilit o intalnire cu reprezentantii CNA pe aceasta tema.


Sistemul de monitorizare al CNA pare sa fie gripat, de vreme ce recomanda aceleasi reguli pentru evenimente de genul “reaparitia focarelor de gripa aviara” sau “greva salariatilor Metrorex”. Ce pot spune reprezentantii Opozitiei intr-o stire sau intr-o dezbatere despre gripa aviara? Sau in greva profesorilor, subiect care priveste reprezentantul Guvernului? In aceste conditii, este aberant ca producatorii de stiri sa tina la regula “celor trei parti”.

Cei mai vizibili politicieni la stirile TV – noiembrie

Nume
Nr. Interventii
Calin Popescu Tariceanu (PNL)
132
Traian Basescu
64
Emil Boc (PD)
49
Eugen Nicolaescu (PNL)
45
Gheorghe Pogea (PD)
43
Adrian Nastase (PSD)
39

– Au fost monitorizate programele Jurnalul TVR (ora 19), Observator (ora 19), Focus 18, stirile Pro TV (ora 19), Realitatea TV (ora 21), Antena 3 (ora 21), N 24 (ora 20).

Agenda subiectelor din emisiunile de stiri

Criza sistemului de invatamant; reactii la telefonul premierului Calin Popescu Tariceanu adresat procurorului general Ilie Botos; prezentarea si dezbaterea in Parlament a Bugetului 2006;
reaparitia focarelor de gripa aviara; greva salariatilor Metrorex; dezbateri asupra legii privind statutul minoritatilor; modificari in sistemul de sanatate.

Cei mai vizibili politicieni la stirile radio – noiembrie

Nume
Nr. Interventii
Calin Popescu Tariceanu (PNL)
154
Traian Basescu
90
Gheorghe Pogea (PD)
64
Eugen Nicolaescu (PNL)
59
Mircea Geoana (PSD)
41
Adrian Nastase (PSD)
31




– Au fost monitorizate programele de stiri Radiojurnal (Romania Actualitati, ora 7), Europa FM (stiri, ora 7-10), Info Pro (stiri, ora 7-10), National FM (ora 7-10), Radio Guerrilla (ora 7-10), Radio Total (ora 7-10), Mix FM (ora 7-10).