Cele 248 de amenzi aplicate în 2009 posturilor de televiziune de către CNA au adus la bugetul de stat 2 milioane de lei. Numărul ridicat al sancţiunilor din acest an reprezintă un efect al scăderii calităţii programelor, al dezechilibrelor din campania electorală şi al piratării de programe TV, conform declaraţiilor preşedintelui CNA Răzvan Popescu, într-un interviu pentru Mediafax. Activitatea consiliului pe 2009 a fost una „complexă, desfăşurată pe mai multe plan
Cele 248 de amenzi aplicate în 2009 posturilor de televiziune de către CNA au adus la bugetul de stat 2 milioane de lei. Numărul ridicat al sancţiunilor din acest an reprezintă un efect al scăderii calităţii programelor, al dezechilibrelor din campania electorală şi al piratării de programe TV, conform declaraţiilor preşedintelui CNA Răzvan Popescu, într-un interviu pentru Mediafax.
Activitatea consiliului pe 2009 a fost una „complexă, desfăşurată pe mai multe planuri”. Legea audiovizualului a fost modificată astfel încât să ne aliniem la ultima directivă de la Bruxelles în materie de servicii media audiovizuale. „Asta înseamnă o serie de înlesniri la capitolul publicitate, la forme de publicitate, fără să fie mai multă publicitate. Asta înseamnă cadru legal pentru trecerea la digitalizare şi înseamnă, în acelaşi timp, nişte instrumente mai puternice pentru CNA. Înseamnă că amenzile au crescut în baza legii la dublu. Deci avem acum posibilitatea de a merge până la 200.000 de lei sancţiunea, ceea ce, mai ales în condiţii de criză, este chiar, zic eu, arhisuficient”, a spus Răzvan Popescu.
Cele trei campanii de anul acesta – pentru alegerile europarlamentare, prezidenţiale şi campania pentru referendul – au complicat munca celor din CNA, mai ales campania prezidenţială, una dintre cele mai dure din istoria postdecebristă. Consiliul a primit 150 de plângeri de la candidaţi, de la partide, asociaţii neguvernamentale sau simpli cetăţeni şi a aplicat 94 de sancţiuni în cuantum de 325.000 de lei şi 57 de somaţii publice.
Record de amenzi în timpul campaniei electorale
Dezechilibrul dintre candidaţi şi susţinătorii acestora a creat cele mai multe probleme echipei CNA pe parcursul campaniei electorale. „Au fost posturi care au favorizat clar unul sau altul dintre candidaţi şi sigur că în aceste situaţii am intervenit din aproape în aproape, crescând mereu cuantumul sancţiunilor, în aşa fel încât cred că până la sfârşit, totuşi, am gestionat onorabil această campanie, care, vă spun – eu sunt de mulţi ani aici -, a fost de departe cea mai tensionată campanie de până acum”, a declarat şeful CNA.
Scăderea calităţii programelor pe fondul crizei economice a fost direct proporţională cu scăderea veniturilor din publicitate, care s-au redus anul acesta cu până la 40%.”N-au fost bani de investiţii în programe şi atunci posturile au apelat la tot felul de formule de a face audienţă în mod facil, apelând la vulgaritate, la un divertisment cu conotaţii sexuale ş.a.m.d. Sigur că toată această degradare a programelor a condus la o atitudine din ce în ce mai dură din partea CNA, care a fost nevoit, pentru a proteja minorii, pentru a proteja demnitatea persoanei, să apeleze la sancţiuni din ce în ce mai mari, astfel încât am atins un record în acest an, iarăşi un record nedorit. Am depăşit 2 milioane de lei sancţiuni la nivelul întregului an. Dacă doriţi câteva exemple, emisiuni ca „Test de fidelitate” sau „Acces Direct”, la Antena 1, „La şuetă cu Bahmu” şi „Foame de bani”, la Kanal D, „Inelul cu diamant”, la Euforia TV, „Consilier de urgenţă”, la Naţional TV, sunt emisiuni care au adunat amenzi mai mari şi am fost în situaţia chiar de a da o decizie a CNA pentru ca emisiuni bazate pe sex, vulgaritate şi violenţă să nu mai poată fi difuzate mai devreme de ora 23:00. Deci am luat două tipuri de măsuri, măsuri de reglementare, în aşa fel încât emisiunile acestea să ajungă la cât mai puţini minori, şi pe de altă parte, măsuri de corecţie, amenzi din ce în ce mai multe şi mai mari”, a mai spus Popescu.
Emisiunile matinale de la radio s-au degradat
Radiodifuzorii au primit anul acesta 624 de sancţiuni, dintre care 248 de amenzi în cuantum total de 2.045.250 de lei, la care se adaugă 374 de somaţii publice şi 23 de decizii de intrare în legalitate în privinţa unor spoturi publicitare. OTV adună cele mai multe sancţiuni în cuantum de 395.000 de lei şi 9 somaţii publice.Pe zona radio se remarcă o degradare accentuată a emisiunilor matinale, ceea ce este periculos pentru că au un public de copii ridicat. Radio ZU a fost pe primul loc la amenzi, cu un cuantum de 35.000 de lei, urmat de Radio 21, Radio Guerrilla şi Kiss FM. „E un fenomen în scădere, practic în ultimele 2-3 luni nu a mai fost nevoie să apelăm la sancţiuni, pentru că măsurile pe care le-am luat au determinat aceste posturi să-şi schimbe atitudinea”, a remarcat Răzvan Popescu.
Preşedintele CNA speră ca după prima jumătate a anului viitor să-şi revină piaţa de publicitate şi să crească din nou calitatea programelor. Dacă până recent România nu avea o lege care să permită introducerea pe piaţă a televiziunii digitale , după modificarea legii audiovizualului poate acorda licenţe televiziunii digitale terestre. „Cred că aşa cum se vor derula procedurile, undeva la nivelul lunii iunie, probabil că am putea să avem alocate primele două multiplexuri, după care CNA va repartiza canalele Televiziunii Publice cu acoperire terestră şi canalele private cu acoperire semnificativă şi audienţă semnificativă, pe aceste prime două multiplexuri, urmând ca, un an mai târziu, să fie alocate celelalte patru multiplexuri la care România are dreptul, prin planul de la Geneva, şi undeva în viitor, sigur, în funcţie de cum se vor elibera frecvenţele terestre, o să mai fie loc şi de o serie de canale regionale şi locale. Una peste alta, sigur, oferta va fi mult mai mare, posibilitatea de a avea de câteva ori mai multe televiziuni decât în prezent şi recepţia va fi mai bună, calitatea imaginii va fi mai bună, deci publicul ar avea motive să o aştepte cu interes”, explică Răzvan Popescu.