Anunțul făcut de CNAB arată că în data de 9 noiembrie se va redeschide breteaua principală de acces dinspre DN1 către aeroport.
„Ca urmare a finalizării lucrărilor de amenajare în zona adiacentă racordului feroviar către aeroportul Henri Coandă, începând de mâine, 9 noiembrie, ora 10:00, se va redeschide breteaua principală de acces dinspre DN1 către aeroport. Astfel, în zona aeroportului, circulaţia rutieră revine integral la normal”, transmite purtătorul de cuvânt al CNAB, Valentin Iordache.
Restricția anunțată anterior
La începutul lunii martie, Compania de Drumuri anunţa că accesul din DN 1 către Aeroportul Internaţional Henri Coandă, sensul de mers Bucureşti – Ploieşti, se va efectua prin sensul giratoriu de sub pasajul Otopeni, iar restricţia va fi instituită cel mai probabil până la sfârşitul lunii aprilie.
„Începând cu data de 3 martie 2020, accesul din DN 1 către Aeroportul Internaţional Henri Coandă, sensul de mers Bucureşti – Ploieşti, se va efectua prin sensul giratoriu de sub pasajul Otopeni din DN1, km 16+120. Breteaua de acces existentă în prezent pentru intrarea din DN 1 în Aeroportul Internaţional Henri Coandă se va închide, pentru executarea lucrărilor în interiorul sensului giratoriu de la Terminalul Sosiri al Aeroportului, în vederea realizării obiectivului ‘Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti – Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă, Bucureşti – Faza I, Racord CF la Terminalul 1’. Se estimează că restricţia va fi instituită până în data de 30.04.2020. Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară”, era transmis într-un comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
De asemenea, în luna iunie a anului trecut, asocierea companiilor Arcada Company – ISPCF – DB Engineering & Consulting GMBH a câştigat procedura de licitaţie publică pentru proiectul „Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti, Faza I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti (proiectare şi execuţie)”, cu o ofertă financiară depusă în valoare de 398,16 milioane de lei, fără TVA. Contractul are o durată de 14 luni (două luni pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţie).
Sursă foto: INQUAM Photos/Raul Stef