CNAB începe lucrările de reparaţii la pistele aeroportului Henri Coandă

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a solicitat, marţi, conducerii Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti (CNAB) un grafic clar al lucrărilor pentru modernizarea pistei 1 a Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti (AIHCB) şi intervenţii la pista 2, astfel încât aceasta să devină operaţională pe întreaga lungime de 3.500 de metri.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor remis marţi, CNAB a programat pentru perioada următoare mai multe lucrări de reparaţii şi întreţinere, care vor începe din 12 aprilie 2018. 

Aceste lucrări presupun repararea dalelor de beton degradate de la platforma 1 şi a căilor de rulare aferente, lucrări de întreţinere a stratului de uzură la căile de rulare, inclusiv aşternerea unui nou strat asfaltic precum şi lucrări pentru operaţionalizarea balizajului luminos CAT III A la pista 2. 

Potrivit sursei citate, intervenţiile se vor face în etape, astfel încât operarea zborurilor pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti să fie cât mai puţin afectată. 

„Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) a desfăşurat şi va desfăşura în continuare acţiuni specifice de supraveghere în conformitate cu prevederile Regulamentului European 139, pentru menţinerea siguranţei zborului pe AIHCB. Specialiştii AACR evaluează în mod regulat pistele, căile de rulare şi platformele aeroportului. Totodată, în vederea menţinerii siguranţei operaţiunilor aeriene, în ultimii ani s-a derulat permanent un program de reparaţii curente la pista 1 a aeroportului Henri Coandă, până în prezent fiind înlocuită suprafaţa de rulare în proporţie de 80%”, se menţionează în comunicatul MT.

AGERPRES