CNADNR a anulat o procedură pentru sectoarele Comarnic-Predeal şi Predeal-Cristian

Procedura de atribuire a contractului de revizuire a studiului de fezabilitate pentru două sectoare de pe Autostrada Bucureşti-Braşov a fost anulată pentru că au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme, potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Compania de drumuri a făcut o serie de precizări privind procedura de licitaţie deschisă organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect 'Revizuire Studiu de Fezabilitate pentru "Autostrada Bucureşti-Braşov km 0+000 – 173+300 sector Comarnic – Predeal, km 115+300 – km 146+800 şi sector Predeal – Cristian, km 146+800 – km 162 + 300 + reabilitare DN 73B'. 

"CNADNR SA, în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat în data de 31.07.2015 procedura de licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului mai sus menţionat. Şedinţa de deschidere a ofertelor a avut loc în data de 15.09.2015. Potrivit Procesului verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor (publicat în SEAP, rubrica Procese verbale/Declaraţii) au fost depuse şapte oferte de către operatorii economici. Procedura de atribuire a fost anulată de autoritatea contractantă, în conformitate cu prevederile art. 209 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât potrivit Raportului procedurii, aprobat de Directorul General "…au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme'", se precizează în comunicat. 

Valoarea estimată a lucrărilor în cadrul acestui contract a fost de 16,4 milioane lei, fără TVA. 

Instituţia menţionează că, în data de 14 ianuarie 2016, comunicările privind rezultatul procedurii de atribuire au fost transmise ofertanţilor şi că, în prezent, procedura de achiziţie publică se află în perioada de depunere a unor posibile contestaţii împotriva rezultatului procedurii. 

"În situaţia în care nu se vor depune contestaţii, după expirarea termenului prevăzut de lege, autoritatea contractantă va anula procedura de atribuire în SEAP, în conformitate cu prevederile art. 210^1 din .O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare "(…) în cel mult 48 de zile de la anularea procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite în SEAP informaţii referitoare la motivele anulării", se mai arată în comunicat. 

AGERPRES