CNADNR a parafat contractul pentru construcția lotului 2 al autostrăzii Timișoara-Lugoj

Contractul pentru proiectarea și execuția lotului 2 al tronsonului de autostradă Timișoara - Lugoj, cu o lungime de 25,6 kilometri, a fost semnat astăzi de reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Contractul a fost atribuit asocierii formate de firmele TIRRENA SCAVI SPA – SOCIETA ITALIANA PER CONDOTTE D’ACQUA SPA.
Acesta este ultimul contract din licitația organizată în luna august a anului trecut și care face parte sectorul de autostradă Nădlac-Sibiu.

Practic, autoritățile române au avut nevoie de peste 15 luni pentru a desemna câștigătorul și parafa contractul, asta în situația în care au existat mai multe contestații între ofertanți, care au ajuns și pe rolul instanței.

Primul lot al tronsonului Timișoara-Lugoj a fost deschis circulației în urmă cu un an, fiind construit de companiile Tehnostrade și Spedition UMB, fiind primul tronson de autostradă la care construcțiile au fost finalizate înainte de termenul prevăzut în contract.

Contractul semnat astăzi cu italienii are o valoare de 423 mil. lei fără TVA, adică aproximativ 116 mil. euro cu TVA, ceea ce înseamnă aproximativ 4,55 mil. euro/km. Finanțarea este asigurată din Fonduri Europene (Fonduri de Coeziune – 85%) și fonduri de la Bugetul de Stat, în proporție de 15%.