Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) organizează licitaţie deschisă pentru atribuirea unui contract cu o valoare estimată de 17,9 milioane de lei, fără TVA, pentru proiectarea şi execuţia variantei de ocolire Buşteni, potrivit unui anunţ de participare postat joi de CNADNR în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Potrivit anunţului, contractul va fi încheiat pentru o perioadă de 33 luni, din care perioada de proiectare – 3 luni, perioada de execuţie – 6 luni, iar perioada de garanţie – 24 luni. Licitaţia va fi organizată pentru 'Proiectarea şi execuţia Variantei de Ocolire Buşteni: Obiectiv 1 Buşteni Sud, km 0+000-km 1+020', iar finanţarea se va face de la bugetul de stat 'şi alte surse legal constituite'.
Termenul limită de depunere a ofertelor este 22 decembrie 2015, ora 10,00.
Potrivit datelor publicate pe SEAP, valoarea estimată a contractului de 17,9 milioane lei, fără TVA, include şi suma de 510.000 lei fără TVA reprezentând cheltuieli diverse şi neprevăzute în procent de 3%.
'Autoritatea contractantă optează pentru achiziţionarea ulterioară de noi lucrări şi/sau servicii similare în conformitate cu prevederile legii de la ofertantul a cărui ofertă va fi declarată câştigătoare în cadrul prezentei proceduri de achiziţie publică în cuantum de 72.000 lei fără TVA. Valoarea estimata totală include şi achiziţionarea ulterioară de noi lucrări şi/sau servicii similare, aceasta fiind de 17,99 milioane lei, fără TVA', potrivit anunţului.
Compania care va câştiga licitaţia trebuie să execute lucrări de construcţii de autostrăzi, lucrări de construcţii de poduri şi tuneluri, puţuri şi pasaje subterane, lucrări de întreţinere a drumurilor naţionale, precum şi servicii de proiectare tehnică pentru infrastructura de transport.
Ofertantul trebuie sa demonstreze că a executat şi dus la bun sfârşit în ultimii cinci ani cel mult trei contracte de lucrări de construcţie nouă, modernizare, reabilitare, lărgire de drumuri naţionale, autostrăzi, drumuri expres şi drumuri judeţene în care participarea ofertantului la aceste contracte să fi fost în valoare cumulată de minimum 16 milioane lei, fără TVA.
AGERPRES