Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România anunță că redeschiderea lotului 3 de autostradă Orăștie-Sibiu se amână pentru începutul lunii octombrie.
Ploaia de săptămâna trecută a stricat planurile Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). Închisă în septembrie anul trecut pentru reparații, autostrada Orăștie-Sibiu, lotul3, ar fi trebuit redeschisă la finalul acestei luni. Imediat după închiderea lotului 3 Orăștie-Sibiu, fosta conducerea a CNADNR a cerut demolarea unei porțiuni de aproximativ 200 m. Specialiștii CNADNR au avut 13 luni la dispoziție pentru refacerea a 200 m de autostradă.
„Având în vedere că în ultima perioadă de timp pe zona Orăștie-Sibiu a plouat 11 zile, CNADNR SA anunță că decalează termenul de finalizare a lucrărilor la lotul 3 Cunţa -Sălişte. În graficul de execuție conform prognozei meteo, CNADNR SA prevăzuse o perioada de 5 zile cu ploaie, întârzierea fiind dată de dublarea perioadei în care nu s-au putut efectua lucrări specifice, în conformitate cu standardele de calitate”, anunță CNADNR.