Pe lângă controalele de rutină curente, vor fi efectuate şi controale încrucişate între DRDP 1-7 (Direcţii Regionale de Drumuri şi Poduri – n.r.), pe întreaga reţea de de drumuri naţionale şi autostrăzi.

"Am dispus mai întâi o inventariere a obiectivelor situate în zona drumurilor noastre (50 de metri pentru autostrăzi de la marginea exterioară a zonei drumului şi 22 de metri pentru drumurile naţionale) pentru a afla exact cine funcţionează cu sau fără autorizaţie de amplasare de la administratorul drumului. În paralel, vom face şi un control încrucişat între DRDP-uri, unul amplu", a declarat Cătălin Homor, directorul general al CNADNR, citat în comunicat.

Potrivit acestuia, de anul trecut, conform Legii nr. 198/2015, compania şi-a putut actualizat procedurile privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor.

"De anul acesta, controalele şi monitorizările vor fi elemente de bază ale managementului meu. Această opţiune este determinată de necesitatea mea de a cunoaşte situaţia din fiecare domeniu de activitatea a companiei. Acest prim demers va fi de durata că să avem o radiografie cât mai aproape de adevăr a ceea ce se întâmplă. De asemenea cred că pe viitor acest tip de control să fie permanentizat astfel încât să creştem veniturile companiei", a mai spus Humor.

SURSA: Agerpres