DNA a deschis două dosare penale pentru trei suspiciuni de infracțiuni în cazul autostrăzii demolate Orăștie-Sibiu.
Procurorii DNA au transmis două solicitări conducerii Companiei Naționale de Autostrăzi având ca temă autostrada Orăștie-Sibiu. Mai exact, în prima solicitare, procurorii DNA au cerut toată documentația, în original sau în copie certificată în conformitate cu originalul, legată de derularea celor patru contracte privind construcția tronsoanelor autostrăzii Orăștie-Sibiu și documentele financiare privind decontarea lurărilor plus consultanța asigurată pentru lotul 3 al secțiunii Orăștie-Sibiu.
În a doua solicitare, aflată pe birourile oficialilor CNADNR, procurorii au cerut documentele privind procedurile de selecției a firmei care a realizat studiul de fezabilitate a lotului 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu, refacerea SF-ului, licitațiile pentru construcție și supervizare a lucrărilor celor aproximativ 22 km de autostradă. „După predarea tuturor documentelor, procurorii ar putea deschide și alte dosare privind autostrada Orăștie-Sibiu. Există o suspiciune că nu doar cei 200 m de autostradă demolată între Orăștie și Sibiu trebuie reconstruiți. Se recoltează probe din lotului 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu pe o porțiune de aproximativ 3 km pentru a stabili dacă se pune problema demolării”, au declarat surse avizate pentru Capital.
Controversatul lot 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu a fost deschis traficului cu o zi înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale, cu 18 luni întârziere, și a costat aproximativ 600 milioane de lei. După nici două luni de la inaugurare, pe anumite porținui asfaltul s-a crăpat, iar la începutul lunii septembrie oficialii CNADNR s-au hotărât să închidă circulația.
Oficialii CNADNR au refuzat să comenteze solicitarile procurilor și să ne spună dacă au fost audiați la DNA.