România a dat în folosinţă 55 kilometri de autostradă în 2011 şi nu 18 aşa cum a raportat, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS), arată un comunicat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, remis Agerpres.
Potrivit CNADNR, pe parcursul anului 2011 au fost deschise circulaţiei următoarele tronsoane de autostradă: Autostrada Arad-Timişoara – 32,2 kilometri, Autostrada Medgidia-Constanţa – 14,57 km din 30,8 km deschişi traficului şi varianta de ocolire Constanţa – 8,6 kilometri din 22,1 km.
Potrovit INS, din totalul drumurilor naţionale, 6.188 km (37,1%) erau drumuri europene, iar 350 km (cu 2,1% mai mult decât în anul 2010, respectiv 18 km) însumau autostrăzile.