Conform al companiei, perioada de depunere în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) a ofertelor din cadrul procedurii de achiziţie publică a contractului Proiectare şi execuţie „Lăgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti Sud între A2, km 23+600 şi A1, km 55+520” s-a încheiat joi. 

Proiectul are două loturi: Lot 1 – Amenajare nod rutier Centura Bucureşti – DN4 (Olteniţa) ), km 29+500 – km 33+190 şi Lot 2 – Amenajare nod rutier Centura Bucureşti – DJ401 (Berceni), km 33+190 – km 35+600. Principalele repere ale acestui proiect sunt cele două pasaje de la Berceni şi Olteniţa, care vor fi construite ca sensuri giratorii suspendate. 

Pentru lotul I, din care face parte pasajul de la Olteniţa, au depus oferte: Asocierea Comsa S.A.U. – ACSA Obras e Infrastructura S.A.U.; Asocierea Construcţii Erbasu SA – Vahostav SK – Trameco SA – Grafic Tends SRL; Itinera S.P.A.; Porr Construct SRL; Asocierea Telor Invest SRL – Impresa di Construzioni Ing. E. Mantovani S.P.A.; Tirrena Scavi SPA. 

Pentru lotul II, care include construcţia pasajului de la Berceni, au depus oferte: Asocierea Comsa S.A.U. – ACSA Obras e Infrastructuras S.A.U.; Dimar SRL – Europea 92 S.P.A; Itinera S.P.A.; Asocierea Telor Invest SRL – Impresa di Construzioni Ing. E Mantovani S.P.A; Tirrena Scavi SPA; Asocierea Trameco SA – Vahostav SK – Construcţii Erbasu SA – Grafic Tends SRL. 

Valoarea estimată totală, fără TVA, este de circa 396 milioane lei, din care peste 216,682 milioane lei, TVA, pentru Lotul 1 şi 179,286 milioane lei, fără TVA, pentru Lotul II. 

„În perioada următoare va avea loc evaluarea ofertelor menţionate, respectându-se termenele şi etapele procedurale conform legislaţiei în vigoare în materia achiziţiilor publice”, precizează reprezentanţii CNAIR. 

Pasajul de la Olteniţa va fi configurat ca giratoriu suspendat cu o formă alungită, proiectarea va fi realizata în 6 luni, iar execuţia acestui pasaj în 24 luni. Garanţia acestei lucrări va fi de minimum 60 de luni. 

Pasajul Berceni va fi configurat ca un sens giratoriu normal (forma rotundă). Proiectarea va fi făcută în 6 luni, execuţia în 24 luni, iar garanţia va fi de minimum 60 de luni.

AGERPRES