A fost lansată licitația pentru construcția unui nou pod peste râul Olt, între Corabia și Turnu Măgurele, un proiect mult așteptat de comunitățile locale. Noul pod, care va înlocui actuala structură, va avea o lungime de minim 387 de metri și va fi finanțat din Fonduri Europene Nerambursabile
CNAIR licitație pentru un pod nou
Compania de Drumuri anunță lansarea licitației pentru construirea unui nou pod peste Olt, situat între Corabia și Turnu Măgurele, în județul Teleorman, având în vedere că podul actual se află într-o stare avansată de degradare. Valoarea contractului este de 115 milioane de lei, iar lucrările se vor desfășura pe parcursul a 2 ani, inclusiv 6 luni dedicate proiectării. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 13 noiembrie.
„CNAIR a transmis spre publicare Anunțul de participare aferent procedurii de achiziție publică privind Proiectare și Execuție „Pod pe DN 54 km 64+001, județul Teleorman”, potrivit CNAIR.
Termenele anunțate de autorități
Termenul pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru data de 13.11.2024.
Valoarea estimată a procedurii de achiziție publică este de 115.713.345,14 Lei, exclusiv TVA. Durata estimată pentru proiectarea și execuția lucrărilor este de 84 de luni, incluzând 6 luni pentru proiectare, 18 luni pentru execuția lucrărilor și 60 de luni pentru perioada de garanție a acestora.
Obiectivul principal al contractului este construcția unui nou pod peste râul Olt, care va contribui la creșterea capacității de transport și la asigurarea traversării în siguranță a râului Olt pe DN 54, dinspre Turnu Măgurele către Corabia.
Construirea unui nou pod peste râul Olt va contribui la creșterea capacității de transport și va permite traversarea în siguranță a râului pe DN 54, dinspre Turnu Măgurele spre Corabia, conform standardelor moderne de siguranță rutieră. Soluția tehnică propusă presupune înlocuirea podului existent cu unul nou, având o lungime totală de minimum 387,00 metri, proiectat pentru a răspunde cerințelor actuale de trafic și durabilitate. Finanțarea acestui proiect ambițios va fi asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile, prin intermediul Programului Transport (PT) 2021-2027.
Construcția vine ca reacție la solicitările din partea autorităților locale și a cetățenilor din zonă, care au cerut Consiliului Județean Teleorman să identifice o soluție pentru rezolvarea acestei probleme zonale, iar autoritățile județene au demarat demersuri către Guvernul României, care a răspuns favorabil la necesitățile comunității din zonă de a se înlocui actualul pod care nu reușește să răspundă corespunzător nevoilor locale.
Anunțul de participare va putea fi vizibil în platforma online SEAP ulterior publicării acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”, anunță în cadrul unui comunicat Compania de Drumuri.