Cea mai circulată autostradă din România pe perioada de vară, şoseaua la patru benzi care leagă Capitala de Marea Neagră, a intrat în reparaţii.
Specialişti în infrastructură ne-au explicat că o porţiune din Autostrada Soarelui trebuie reconstruită. “Autostrada Soarelui, între km 12 şi 36, tronsonul Bucureşti-Fundulea, este construită din beton. În fiecare primăvară se cheltuiesc sute de mii de euro pentru gropile de pe porţiunea de autostradă Bucureşti-Fundulea.
Cei aproximativ 24 km de autostradă intră într-un program de lucrări de întreţinere curentă pe timp de vară. Porţiunea de autostradă betonată trebuie reconstruită. Ar trebui scos betonul între km 12 şi 36 de pe autostrada Soarelui", ne-au explicat specialiştii în infrastructură.
Citeşte şi: ATENŢIE, ŞOFERI! Autostrada Soarelui intră în reparaţiile de primăvară după 15 martie
În prezent, CNAIR, prin DRDP Bucureşti, a demarat lucrările de întreţinere pentru perioada de vară a Autostrăzii Soarelui.
Există anumite restricţii de circulaţie pe anumite porţiuni de autostradă unde se afaltează şi se efectuează diverse lucrări de mentenanţă.
Citeşte şi: Dispare singura autostradă de beton din România