Anunţ excelent privind Autostrada Transilvania, venit chiar de la CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere).
CNAIR anunţă data limită pentru depunerea ofertelor în cazul a două secţiuni din Autostrada Transilvania
Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a anunţat marţi, 7 februarie, că s-a stabilit care va fi data limită pentru contractul privind realizarea a două secţiuni din Autostrada Transilvania, care includ Tunelul Meseş.
Astfel, cei interesaţi pot depune ofertele pentru proiectarea şi execuţia celor 41 de kilometri de şosea de mare viteză până cel mai târziu pe 6 aprilie.
„A fost stabilită data limită pentru contractul privind construcţia subsecţiunilor Zalău – Nuşfalău şi Poarta Sălajului – Zalău, din Autostrada Transilvania, care includ Tunelul Meseş!
Ofertele pentru proiectarea şi execuţia celor 41 km de autostradă pot fi depuse până în data de 6 aprilie 2023”, a explicat marţi, 7 februarie, directorul general al CNAIR, pe pagina sa de socializare.
Durata maximă a perioadelor alocate construcției este de şase ani şi jumătate, dintre care cinci ani execuţia efectivă
În continuare, Cristian Pistol a mai transmis faptul că valoarea contractul este de circa 7,5 miliarde de lei, fără TVA, acest contract fiind finanţat prin Programul Operaţional Transport (POT).
Lucrarea va avea 41 de kilometri, plus tunelul Meseș de 2,8 km şi 65 poduri, pasaje și viaducte.
„Valoarea estimată a contractului (finanțat prin POT) este de 7,48 miliarde de lei (fără TVA).
Antreprenorul sau Asocierea de antreprenori care își va adjudeca acest contract va proiecta și va construi 41 km de autostradă, tunelul Meseș cu o lungime de 2,8 km și 65 poduri, pasaje și viaducte.
Durata maximă a perioadelor alocate construcției este de 78 de luni (18 luni proiectare, 60 luni execuție)”, a mai transmis şeful CNAIR pe Facebook.
Sistem pilot pentru cântărirea din mers a autocamioanelor în Vama Nădlac 2
Tot Cristian Pistol anunţa, în urmă cu câteva zile, un sistem pilot pentru cântărirea din mers a autocamioanelor în Vama Nădlac 2.
„Acest sistem de preselecție a autocamioanelor în funcție de greutate va intra în funcțiune de mâine, ora 11.00 (3 februarie – n.r.), pe sensul de ieșire din România.
Timp de 30 de zile acest sistem se va afla în perioada de calibrare și de îmbunătățire a algoritmilor de selectare.
În momentul în care acest sistem va fi complet operațional estimăm o reducere cu aproximativ 20% a timpilor controalelor specifice efectuate de CNAIR în acest punct de frontieră.
Sistemul constă în preselectarea traficului și dirijarea acestuia pe o bandă deschisă suplimentar în ACI Nădlac 2 sensul de ieșire din țară, ca urmare a determinării greutăților autocamioanelor în trafic cu ajutorul unor senzori care determină greutatea acestora. Senzorii sunt amplasați în două puncte diferite pe autostrada A1 sensul de mers Arad-Nădlac (calea 1).
Sistemul de cântărire a greutății din mers reprezintă prima fază a unui proiect prin care vrem să scurtăm timpii necesari controalelor specifice CNAIR în frontieră.
În următoarea fază vom implementa un sistem de verificare automată a rovinietei.
Sistemul vizează scurtarea timpilor de așteptare în frontieră pentru controalele care țin strict de CNAIR și nu de alte autorități”, a scris şeful CNAIR pe pagina sa de Facebook.