Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a scos la licitaţie, pe SEAP, în 2017, proiecte în valoare de 13,8 miliarde de lei, fără TVA, finanţate din fonduri europene, şi are în pregătire proiecte în valoare de 17,6 miliarde de lei, fără TVA, care urmează să fie lansate în licitaţie publică anul acesta.
„Prioritatea absolută a Companiei este în acest moment Autostrada Sibiu-Piteşti, parte importantă a Coridorului IV Pan-European. În acest context au fost scoase la licitaţie anul acesta contractele pentru proiectarea şi execuţia loturilor 1 şi 5 ale acestui proiect de o importanţă majoră pentru economia României. Până la sfârşitul anului, CNAIR SA intenţionează să scoată la licitaţie şi documentaţiile pentru proiectarea şi execuţia loturilor 2, 3 şi 4 ale acestei autostrăzi, după ce, împreună cu Institutul Geologic Român, va pune la punct documentaţia premergătoare", se menţionează în comunicat.
De asemenea, pentru dezvoltarea economică a zonei de sud a României, CNAIR a mai scos la licitaţie proiectarea şi execuţia celor 4 loturi ale Drumului Expres Craiova- Piteşti, cu o lungime totală de 121 km.
Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, pentru care a fost scos la licitaţie anul acesta contractul destinat proiectării şi execuţiei, reprezintă cel mai complex proiect de infrastructură lansat în ultimii 27 de ani în România. Potrivit reprezentanţilor companiei, după ce va fi construit, podul suspendat de la Brăila se va număra printre primele cinci poduri din Europa ca deschidere centrală (1.120 de metri).
Alte proiecte lansate anul acesta, sunt lărgirea la patru benzi a actualei Centuri a Capitalei pe sectorul DN 2 – A2, proiect care prevede demararea unor lucrări de execuţie şi reprezintă, de asemenea, un pas important pentru îmbunătăţirea fluenţei traficului periurban şi de tranzit, în zona de Nord a Bucureştiului, şi Pasajul de la Mogoşoaia, pentru care a fost lansată în acest an licitaţia pentru proiectare şi execuţie.
Pentru eliminarea punctelor de conflict rutier în cele mai importante zone ale Centurii de Sud a Bucureştiului, CNAIR SA a lansat în licitaţie publică documentaţia pentru proiectarea şi execuţia pasajelor Berceni şi Olteniţa. Configurate ca sensuri giratorii suspendate, cele două pasaje vor îmbunătăţi desfăşurarea circulaţiei în aceste zone.
"Unul dintre cele mai importante proiecte pentru Capitală este Noua Autostradă de Centură, cunoscută şi sub denumirea de Ringul 0, proiect care a fost la rândul său scos la licitaţie publică anul acesta. Sectorul de Sud, postat în SEAP, face parte din noul Inel de Centură a Capitalei şi va fi similar proiectelor destinate fluidizării circulaţiei în zona metropolelor europene", se mai precizează în comunicat.
Printre obiectivele de infrastructură pentru care CNAIR SA a scos la licitaţie anul acesta contracte de proiectare şi execuţie se mai numără: Varianta de ocolire Timişoara Sud, finalizarea Autostrăzii Braşov-Târgu Mureş-Cluj- Oradea (loturile 1,2,3 – Suplacu de Barcău-Borş), lărgirea la 4 benzi a DN7 (Bâldana – Titu) şi Varianta de Ocolire a Municipiului Bârlad.
Tot în acest an compania a lansat licitaţii publice pentru elaborarea unor Studii de Fezabilitate şi Proiecte Tehnice destinate construcţiei drumurilor de mare viteză Focşani – Bacău, Ploieşti – Buzău, Bacău – Paşcani şi Buzău – Focşani şi a postat pe SEAP documentaţia destinată elaborării Studiului de Fezabilitate şi Proiectului Tehnic pentru construcţia drumului de legătură între A3 (Autostrada Bucureşti-Ploieşti) şi Aeroportul Henri Coandă.
Reprezentanţii companiei subliniază că CNAIR SA mai are în pregătire proiecte de infrastructură rutieră, în valoare de 17,6 miliarde de lei fără TVA, care urmează să fie lansate în licitaţie publică anul acesta.
Astfel, alături de documentaţia pentru loturile 2, 3 şi 4 ale Autostrăzii Sibiu-Piteşti se mai află în elaborare contracte pentru proiectarea şi execuţia Variantei de Ocolire a Municipiului Bacău, a sectorului Nădăşelu – Mihăeşti, aferent Autostrăzii Transilvania şi a Secţiunii E, aferentă Lotului 2 al Autostrăzii Lugoj- Deva.
De asemenea, Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere a solicitat şi a primit anul acesta aprobări de finanţare de la Comisia Europeana pentru proiectele Autostrăzilor
Timişoara – Lugoj şi Lugoj- Deva (sector Dumbrava – Deva), precum şi pentru reabilitarea DN6.
La ora actuală se află în analiză la Comisia Europeana cererea de finanţare pentru reabilitarea DN76 şi CNAIR SA va mai trimite anul acesta cereri de finanţare pentru proiectele Autostrăzilor Câmpia Turzii-Ogra-Tg. Mureş şi Sebeş – Turda (faza II)