Circulaţia rutieră va fi deviată luni, 5 iunie, pe Autostrada A2, pe sensul de mers Bucureşti – Constanţa, prin nodul rutier Drajna, în funcţie de valorile de trafic. Decizia a fost luată de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Poliţia Română și se va aplica între orele 12:00 – 22:00.
„Având în vedere că pe tronsonul kilometric 142 – 148, din cauza lucrărilor de reabilitare a podului peste braţul Borcea, traficul este deviat către calea 1, unde se circulă pe câte o bandă pe sens, în vederea fluidizării traficului, se va recurge la oprirea circulaţiei pe sensul către litoral, în anumite intervale orare, pentru a permite deplasarea pe două benzi a celor care circulă pe sensul către Capitală”, se arată într-un comunicat al CNAIR.
Rutele care sunt afectate
Reprezentanţii companiei de drumuri le-au indicat celor care intenţionează să plece dinspre Bucureşti spre Constanţa să ţină cont că, în intervalul orar 12:00-22:00, traficul va fi deviat, pentru anumite perioade, prin nodul rutier Drajna. Ei nu vor avea posibilitatea să utilizeze următoarea rută: A2 (Bucureşti – Nod Rutier Drajna) – DN21 (Nod Rutier Drajna – Slobozia) – DN2A (Slobozia – Ţăndărei – Giurgeni – Hârşova – Ovidiu – Constanţa.
Pentru evitarea timpilor de aşteptare în coloană, cei care se întorc de la mare pot opta pentru rute alternative la Autostrada A2, respectiv:
- DN 2A Constanţa – Hârşova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – Bucureşti;
- A2 – Feteşti sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – Bucureşti;
- DN 3 Constanţa – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călăraşi – DN 21 Călăraşi – Drajna – A2 Drajna – Bucureşti (sau din municipiul Călăraşi – DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – Bucureşti).
Recomandare pentru întoarcerea de pe DN 1 Valea Prahovei
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., dar şi pe paginile de socializare ale companiei.
O altă rută foarte aglomerată va fi DN1 Valea Prahovei, dinspre Brașov către Ploiești și București. Recomandarea pentru întoarcere este pe DN 1A, prin Săcele și Cheia.
Ultima informație, de la frontiere: deocamdată nu sunt cozi la vămile Nădlac II și Giurgiu-Ruse la intrarea în țară, le așteptăm în orele următoare, bineînțeles și la Vama Veche, pentru intrarea în țară dinspre Bulgaria, transmite Rador.
CNAIR a aplicat anterior restricții și pentru camioane
Amintim că CNAIR a aplicat anterior și o altă restricție. Astfel, pe 1 mai, a interzis circulaţia camioanelor pe Autostrada Soarelui și pe două drumuri naționale. Măsura a vizat atunci ambele sensuri ale Autostrăzii Soarelui, traseul Bucureşti (intersecția A2 cu DNCB) – Fundulea – Lehliu – Fetești – Cernavodă – Constanța (intersecția A2 cu A4).
Circulaţia camioanelor a fost interzisă, de Ziua Muncii, pe ambele sensuri ale DN 7, traseul Piteşti (intersecția DN7 cu DN7C) – Râmnicu Vâlcea – Veștem (intersecția DN7 cu DN 1).