CNAS anunţă că Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) şi Sistemul Informatic Prescripţia Electronică (SIPE) vor fi oprite temporar începând de joi, 22 noiembrie, ora 18:00 până luni, 26 noiembrie, ora 7:00, pentru intrarea în funcţiune a Sistemului Informatic al Cardului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate.
"CNAS derulează în prezent activităţile de implementare a Sistemului Informatic
al Cardului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate în conformitate cu Strategia privind reformarea sistemului de asigurări sociale de sănătate şi îmbunătăţirea continuă a serviciilor medicale şi farmaceutice din România", se arată în comunicatul CNAS.
În luna august a acestui an, CNAS a schimbat denumirea inscripţionată pe cardurile de sănătate, în urma reclamaţiilor organizaţiilor religioase. CNAS a fost nevoită să scoată "dracul" din cardurile de sănătate, după ce mai multe organizaţii religioase s-au plâns că în denumirea "card de sănătate", se poate citi invers "drac de sănătate".
Nici medicii de familie nu sunt împăcaţi cu noul instrument cu care vor trebui să opereze şi spun că introducerea cardului de sănătate va mări şi mai mult birocraţia din sistem, afectându-le pacienţilor consultaţia.
"Ni se mai aruncă şi cardul de asigurat pe lângă birocraţia deja existentă. Dacă se va implementa acest sistem, îl vom folosi, dar refuzăm să inscripţionăm carduri, să facem borderouri şi raportări. În loc să consultăm pacienţii, facem înregistrări, inscripţionări, borderouri", declara atunci preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie, Rodica Tănăsescu, potrivit Agerpres.