Astfel, oamenii vor putea merge în continuare cu trimitere de la medicul de familie pentru consultaţii gratuite, iar investigaţiile și unele tratamente ușoare vor fi în continuare compensate la operatorii privaţi care au contract cu CNAS.
Lucrurile se schimbă atunci când vorbim de intervenţii chirurgicale, care până acum erau decontate la unii operatori privaţi, în măsura plafonului.
De pildă, o operaţie de apendicită costă în medie 5.000 de lei la privat, iar după aplicare decontării, preţul acesteia ajunge şi la 3.000 de lei. În cazul în care se vor opera modificările respective în Contractul Cadru, cei care se vor opera la privat vor plăti cel mai probabil preţul întreg, în cazul în care operatorul nu va putea suporta această "coplată" din fonduri proprii.
Operatorii a căror cifră de afaceri nu este influenţată masiv de deconturile cu CNAS şi-au exprimat neutralitatea faţă de potenţiala măsură anunţată de Nicolăescu şi au asigurat că nu vor opera modificări de preţ. Alţii însă ar putea scumpi intervenţiile cu cca. 20%, spun unele voci din piaţă.
Dacă aplicăm această posibilă scumpire la preţul unei naşteri la privat, ajungem la un preţ de aproape 10.000 de lei, faţă de cca. 8.000 de lei, cât costă în medie un pachet de naştere naturală între standard şi premium, la o maternitate privată.
Numărul femeilor educate care au ales să nască la spitale private s-a dublat în ultimii trei ani, ajungând la 32% din totalul naşterilor. Prin încheierea unor contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, privații pot deconta în jur de 20% din costul nașterii, dacă viitoarea mamă este asigurată. De multe ori, o naștere „gratuită“ în spitalele de stat ajunge să coste aproape la fel de mult ca la unul privat, din cauza plăților informale.
Cât de scumpe ar putea deveni unele intervenţii medicale la privat dacă se aplică ideea ministrului sănătăţii
16 ianuarie 2013, 11:47
Ultima modificare în 16 ianuarie 2013, 13:47
Potrivit ultimelor detalii referitoare la posibila tăiere a finanţării pentru spitalele private de către stat, oferite de subsecretarul de stat Raed Arafat, măsura vizează strict partea de spitalizare și intervenții chirurgicale, nu şi tratamentul ambulatoriu.
Etichete: chirurgie,
cnas,
decontare,
servicii medicale private
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook