Primele 215.000 de carduri electronice naţionale de sănătate au fost produse, respectând termenul propus - sfârşitul lunii iulie, informează CNAS printr-un comunicat de presă emis miercuri.
În perioada următoare, vor fi personalizate cel puţin 50.000 de carduri zilnic.
O echipă a Departamentului IT al CNAS generează şi verifică datele necesare pentru personalizarea cardului electronic naţional de sănătate, precizează sursa.
Potrivit CNAS, dacă partenerul acestui proiect, CN Imprimeria Naţională SA, va tipări cardurile cel puţin în acelaşi ritm, până la sfârşitul anului vor fi produse 7,5 milioane de carduri, conform contractului.
‘Cardul naţional electronic de sănătate este un proiect prioritar pentru Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, care aduce avantaje importante asiguraţilor. În acelaşi timp, acest proiect va contribui la creşterea transparenţei şi eficienţei cheltuirii banului public în sistemul social al asigurărilor de sănătate’, a declarat preşedintele CNAS, Cristian Buşoi, citat în comunicat. AGERPRES